Inițiatorii amendamentelor își doresc ca fumatul să fie permis în „camere special amenajate”, care să fie destinate exclusiv fumatului, consumului de cafea și a altor activități asociate cu fumatul.
Totodată, senatorii vor să schimbe definiția spațiului public închis. În prezent, prin spațiu public închis se înțelege: „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.”
În schimb, potrivit amendamentelor, spațiu public închis va putea fi „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”. Concret, fumatul ar putea fi permis și pe terase.
De asemenea, tot prin intermediul unor amendamente a fost propus ca fumătorii să se poată constitui în cluburi sau asociații de fumători.
Argumente PRO:
Modificările ar fi utile având în vedere că unii patroni de restaurante dau vina pe actuala lege antifumat, care ar fi dus deja la situația în care o parte a clienților nu își mai achită nota de plată și pleacă fără să plătească consumația motivând că ies câteva minute să fumeze. Totodată, dacă legea ar permite amenajarea unor camere special destinate fumatului, localurile ar avea mai mulți clienți și ar încasa, în consecință, mai mulți bani.
Totodată, asocierea în asociații sau cluburi de fumători le-ar da ocazia acestora să nu se simtă discriminați de actualele prevederi legislative.
Argumente CONTRA:
Legea ar trebui să rămână neschimbată și să nu permită fumatul în spațiile publice închise întrucât fumatul pasiv este o problemă de sănătate publică.
În același timp, trebuie menționat faptul că, ulterior adoptării legii antifumat, nu au fost înregistrate scăderi de încasări, potrivit unor rapoarte ale industriei hoteliere, citate de Asociația România Respiră. Cu alte cuvinte, argumentul că legea antifumat va duce la închiderea unor afaceri nu este valabil.
„Nu au existat variații de vânzări ale restaurantelor, barurilor și cluburilor membre, în anumite situații înregistrându-se chiar creșteri. Impactul vremii nefavorabile din ultimele zile este similar oricărei perioade cu vreme ploioasă din perioada anterioară intrării în vigoare a legii”, au declarat recent specialiștii de la Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).
Voi, cititorii noştri, ce părere aveţi despre această situaţie? Sunteți de acord cu o modificare a legii antifumat sau preferați varianta aflată acum în vigoare?
Comentarii articol (2)