ACCES GRATUIT
Titlu de parc stiintific si tehnologic la Brasov
Vineri, 19 martie 2004, a fost aprobată, prin ordin al Ministrului Educaţiei şi Cercetării, acordarea titlului de parc ştiinţific şi tehnologic parcului de software de la Braşov.
Articolul continuă mai jos
"
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a sprijinit
iniţiativele locale de a înfiinţa parcuri dedicate dezvoltării activităţilor
din domeniul tehnologiei informaţiei, transferului tehnologic al rezultatelor
cercetării şi valorificării acestora la nivel economic. Realizarea acestor
iniţiative depinde într-o măsură dominantă de implicarea la nivel local, iar
succesul este decis şi de facilităţile oferite companiilor care sunt găzduite
în astfel de parcuri, precum şi de găsirea unei formule inteligente de
colaborare între companii şi mediul universitar.
Sperăm ca parcul de la Braşov să se bucure de cel puţin acelaşi succes
ca acela de la Galaţi, unde suprafaţa disponibilă a fost contractată în
proporţie de 100%." a declarat astăzi Ministrul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei, Dan Nica.
Experienţa altor ţări în domeniu arată că parcurile de software reprezintă o
formulă de succes pentru atragerea de capital şi dezvoltarea domeniului
tehnologiei informaţiei. "
Parcurile destinate activităţilor de software
sunt o şansă pentru tineri - implicaţi încă din facultate în proiecte
profesionale care reprezintă o provocare, pentru firme – atât prin facilităţi,
cât şi prin posibilitatea de a avea o componentă inovativă serioasă a
activităţii desfăşurate în parcuri, chiar pentru întreaga zonă în care este
înfiinţat un astfel de parc - care este orientată optim spre cerinţele reale
de pe piaţă, spre crearea de produse care se vând şi care au valoare adăugată
mare. Faptul că aceste parcuri sunt înfiinţate în diferite oraşe din ţară
contribuie totodată la o dezvoltare echilibrată a României." a mai
adăugat Ministrul Nica.
Pentru parcul de software de la Braşov s-a identificat o locaţie la uzinele
Roman, suprafaţa disponibilă fiind de de 2264 mp. Se estimează că aici vor
lucra aproximativ 1000 de persoane, pornind de la 300-500 într-o primă fază,
acesta reprezentând o soluţie de perspectivă pentru dezvoltarea judeţului
Braşov.
Parcurile de software pot contribui la restructurarea industrială prin
dezvoltarea sectorului tehnologiilor de vârf, la facilitarea transferului de
tehnologie, precum şi la crearea unei alternative viabile pe piaţa muncii.
Proiecte de creare a unor astfel de zone mai există în Cluj, Craiova,
Timişoara, Brăila, Slobozia, precum şi la Universitatea Politehnica din
Bucureşti. Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea într-un parc
ştiinţific şi tehnologic pot beneficia de
condiţii avantajoase de
locaţie şi folosire a infrastructurii şi a comunicaţiilor, cu eşalonarea
plăţilor, asigurate sau facilitate de administrator pe o perioadă determinată
de funcţionare; reduceri de tarife sau gratuităţi pentru unele servicii
oferite de administrator.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)