ICCJ: Obţinerea pe nedrept de fonduri europene poate fi sancţionată doar cu închisoarea de până la 7 ani

În sedinţa desfăşurată luni, judecătorii Înaltei Curţi au admis un recurs în interesul legii prin care au stabilit că obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional constituie infracţiunea prevăzută de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

Concret, la articolul mai sus menţionat este precizat că folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani şi interzicerea unor drepuri.

Aşa cum Codul de procedură civilă dispune, deciziile luate de ICCJ în cadrul recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru toate instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial. Prin urmare, şi Decizia nr. 4 în dosarul nr. 2/2016, pronunţată ieri de judecătorii Înaltei Curţi, urmează să apară în Monitor, acolo unde va fi detaliată şi motivarea hotărârii magistraţilor. 

Decizia ICCJ, necesară pentru a asigura practica unitară a instanţelor

Recursurile în interesul legii reprezintă, aşa cum prevede Codul de procedură civilă, o modalitate de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România. În acest sens, judecătorilor ICCJ li se poate cere să se pronunţe asupra problemelor de drept soluţionate în mod diferit prin hotărâri definitive.

În cazul de faţă, recursul în interesul legii a fost formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ. În sesizarea acestuia s-a atras atenţia că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar referitor la prejudiciile aduse bugetului UE sau bugetului de stat, ca urmare a folosirii sau prezentării de documente ori informaţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri. 

Mai precis, în hotărârile pronunţate de instanţe în astfel de cauze, procurorul general a găsit două opinii diferite ale judecătorilor, fiecare dintre acestea cu două orientări.

Astfel, atunci când legea veche a fost considerată mai favorabilă, unele instanţe au încadrat fapta amintită anterior doar în infracţiunea prevăzută de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, respectiv infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE (închisoare de la doi la şapte ani şi interzicerea unor drepturi), fără ca această infracţiune să poată fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută la art. 215 din Codul penal anterior.

În schimb, alte instanţe au găsit că o astfel de faptă trebuie încadrată ambelor infracţiuni amintite, întrucât "prin faptele deduse judecăţii au fost prejudiciate, prin aceeaşi acţiune a inculpatului, două bugete în mod diferit, respectiv atât bugetul statului român, cât şi cel al Comunităţii Europene, fiind aşadar vătămate valori social diferite". 

De altfel, aceasta din urmă a fost şi varianta pe care procurorul general al Parchetului a împărtăşit-o, procedând astfel corect, în opinia acestuia, instanţele care au încadrat fapta în infracţiunea prevăzută în Legea nr. 78/2000 aflată în concurs ideal cu cea de înşelăciune, prevăzută în vechiul Cod penal la art. 215. 

Pentru cea de-a doua ipoteză, respectiv cazul în care legea nouă a fost considerată mai favorabilă, unele instanţe au încadrat fapta în infracţiunea prevăzută de Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu cea de înşelăciune, reglementată la art. 244 din noul Cod penal. De cealaltă parte, alte instanţe au încadrat fapta în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art. 306 din noul Cod penal, respectiv obţinerea ilegală de fonduri. 

Procurul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, prin sesizarea adresată Înaltei Curţi, a apreciat că ultima opinie este cea corectă. Acesta a arătat că, indiferent dacă proiectul pentru care a fost obţinută finanţarea este realizat în totalitate, neregularităţile privind maniera de obţinere atrag incriminarea faptei. Altfel spus, paguba există prin însăşi obţinerea frauduloasă a fondurilor, nemaifiind necesară vreo analiză privind maniera în care aceste fonduri au fost efectiv folosite. 

Prin urmare, a fost nevoie ca recursul în interesul legii să fie înaintat Înaltei Curţi, astfel încât aceasta din urmă să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România.

__________

Actualizare (02.06.2016): Decizia ICCJ nr. 4/2016 a apărut în Monitorul Oficial pe 2 iunie, devenind, de la acea dată, obligatorie pentru toate instanţele din România.