Conducerea ANAF, audiată la Comisia de finanţe a Camerei Deputaţilor în scandalul Panama Papers, scrie economica.net
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor va audia astăzi conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi pe cea a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor privind implicaţiile şi acţiunile întreprinse de către cele două instituţii după dezvăluirile din scandalul Panama Papers.
Audierea este programată să înceapă, conform proiectului ordinii de zi a şedinţei de marţi a Comisiei de buget, finanţe şi bănci, de la ora 11.30. În aceeaşi şedinţă, conducerea ANAF va fi audiată pe tema modalităţilor de rezolvare a solicitărilor agenţilor economici care doresc să se înregistreze ca plătitori de TVA.
ANAF a înfiinţat un grup de lucru interdepartamental, din care vor face parte inspectori antifraudă şi cu alte specializări, pentru a verifica informaţiile din investigaţia jurnalistică “Panama Papers” şi pentru a analiza date referitoare la identitatea persoanelor fizice şi juridice implicate, a anunţat instituţia fiscală, în urmă cu o săptămână, după ce au fost publicate primele informaţii în acest sens.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor: 3.645 dosare de daună în cazul Astra Asigurări au fost aprobate şi 24 au fost respinse, notează adevarul.ro
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a aprobat, până la 8 aprilie, 3.645 dosare de daună pentru Astra Asigurări şi a respins 24 dintr-un total de 28.555 de cereri de plată, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Totalul de plată pentru dosare admise de FGA se ridică la 14,16 milioane de lei, iar valoarea de plată pentru cererile respinse era de 60.000 de lei. Potrivit comunicatului, Comisia Specială din cadrul FGA, care aprobă sau respinge dosarele de daună, are în lucru pentru perioada ce urmează alte 2.347 de dosare în cazul Astra. Reprezentanţii FGA au solicitat posibililor creditori de asigurări ai asigurătorului documente suplimentare, pentru 2.446 de dosare.
Cele 24 de dosare au fost respinse fie din motive tehnice, fie că a rezultat o neconcordanţă între avariile produse şi cele declarate de petent, fie cererea a fost formulată de persoane care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege pentru a fi încadrate în categoria creditorilor de asigurare.
Comentarii articol (0)