Prescripţia şi executarea silită a datoriilor fiscale şi nefiscale: Tot ce trebuie să ştii

Prescripţia datoriilor fiscale: În cât timp scapi de plata creanţelor

În ceea ce priveşte datoriile fiscale ale unei persoane, acestea sunt reglementate de noul Cod de procedură fiscală, în vigoare de la începutul anului. În funcţie de perspectiva din care privim lucrurile, respectiv debitor sau creditor, ne putem raporta fie la o “creanţă fiscală”, fie la o “obligaţie fiscală”. Astfel, creanţa fiscală este definită ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie, în timp ce obligaţia fiscală reprezintă obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie.

În majoritatea cazurilor, termenul de prescripţie este de cinci ani, dar atunci când creanţele fiscale rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, termenul de prescripţie este fixat la zece ani. Ca element de noutate, din 2016, calcularea termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe se face de la data de 1 iulie (în loc de 1 ianuarie) a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală. 

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită pentru acele obligaţii fiscale declarate, dar neplătite la termen, dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Prescripţia datoriilor fiscale poate fi atât întreruptă, cât şi suspendată, în anumite cazuri prevăzute expres de Codul de procedură fiscală.

Notă: Cele mai importante informaţii despre prescripţia datoriilor fiscale sunt aici. 

Datoriile fiscale: Cum poţi fi executat silit pentru ele şi cum te poţi apăra

În situaţia în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie datoriile fiscale, autorităţile sunt îndreptăţite să treacă la executarea silită a acestora. Procedura de executare silită revine organului fiscal care administrează creanţele fiscale, dar aceasta nu poate începe în lipsa unui titlu executoriu emis de organele fiscale competente sau a unui alt înscris care constituie titlu executoriu. De asemenea, persoanele nu pot fi executate silit de către organele fiscale pentru creanţe care să nu fi fost aduse la cunoştinţa acestora.

Conform normelor aplicabile în prezent, obiectul executării silite este reprezentat în principiu de orice bun ce se află în proprietatea debitorului și poate fi urmărit. De altfel, există mai multe moduri prin care poate fi realizată executarea silită, iar cea mai întâlnită variantă în practică este executarea silită prin poprire, mai exact poprirea bancară asupra sumelor de bani.

Persoanele interesate prin executare au la dispoziţie, în baza Codului de procedură fiscală, varianta contestării executării silite. Totuşi, contestaţia la executare este un mijloc procedural de ultimă instanţă prin care contribuabilul se poate apăra împotriva organelor fiscale şi care poate fi folosit doar în cazul în care contestarea titlului executoriu nu se poate face pe altă cale procedurală.

Nu în ultimul rând, există situaţii în care executarea silită a datoriilor fiscale se suspendă, iar pe perioada suspendării executării silite actele de executare efectuate anterior, precum şi orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din conturile bancare, rămân în fiinţă. Spre exemplu, sumele deja poprite în conturile bancare rămân indisponibilizate pe perioada suspendării.

Atunci când obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu se sting integral sau atunci când titlul executoriu este desfiinţat, executarea silită încetează.

Notă: AvocatNet.ro a scris aici pe larg despre executarea silită a datoriilor fiscale.

Prescripţia datoriilor nefiscale: După cât timp scapi de plata creanţelor

Creanţele apărute în cadrul raporturilor juridice dintre persoanele fizice şi/sau cele juridice, atât timp cât nu sunt reglementate de legislaţia fiscală, prin intermediul Codului fiscal, sunt considerate datorii nefiscale.

Atât timp cât nu este exercitat în termenul stabilit de lege, dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, potrivit Codului civil. Mai precis, în cadrul termenului de prescripţie, datornicii pot fi constrânşi, cu ajutorul forţei publice, "să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz", aşa cum se arată în actul normativ.

Dacă nu se prevede altfel, termenul general de prescripţie al datoriilor nefiscale este de trei ani şi calcularea acestuia se face de la data la care datornicii sunt obligaţi să dea sau să facă un lucru anume. Totuşi, există şi situaţii în care, în conformitate cu prevederile din Codul civil, termenul de prescripţie este de unul, doi sau chiar zece ani.

În altă ordine de idei, există şi cazuri în care termenul de prescripţie se întrerupe, situaţie care duce, practic, la ştergerea perioadei deja scurse şi începerea unui nou termen, dar şi cazuri în care prescripţia se supendă. Nu în ultimul rând, prescripţia datoriilor nefiscale nu se aplică automat, aceasta putând produce efecte doar atunci când este invocată în instanţă.

Notă: Informaţii pe larg despre prescripţia datoriile fiscale găsiţi în articolul disponibil aici.

Executarea silită a datoriilor nefiscale: Cine şi cum poate recupera banii de la debitor

Potrivit Codului de procedură civilă, debitorii care nu-şi achită de bunăvoie datoriile nefiscale riscă să ajungă în situaţia de a fi executaţi silit. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege şi nu se încheie până la recuperarea datoriilor prevăzute în titlul executoriu, la care se adaugă şi dobânzile, penalităţile şi cheltuielile efective de executare.

Executarea silită poate fi pornită, la cererea persoanelor îndreptăţite, împotriva oricărei persoane fizice sau juridice, indiferent că aceasta din urmă este de drept public sau de drept privat. Totodată, dreptul creditorilor de a cere executarea silită a datoriilor nefiscale este valabil, în principiu, timp de doar trei ani. La expirarea acestui termen, datoriile se prescriu şi nu mai pot fi recuperate.

Începerea executării silite se face, în mod normal, din momentul în care datoria nefiscală devine exigibilă (adică atunci când creditorul poate să ceară de îndată achitarea obligaţiei). Cererea de executare silită (împreună cu titlul executoriu, dovada achitării taxelor de timbru şi celelalte înscrisuri prevăzute de lege) se transmite executorului judecătoresc competent, care o înregistrează şi deschide dosarul de executare. Apoi, în trei zile de la înregistrarea solicitării, acesta trebuie să ceară instanţei de executare încuviinţarea executării silite.

Aşa cum stabileşte legislaţia în vigoare, executarea se poate face fie prin urmărirea mobiliară (sechestrarea bunurilor mobile, poprirea, urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor), fie prin urmărirea imobiliară (urmărirea bunurilor imobile).

Nu în ultimul rând, persoanele interesate sau vătămate prin executare au la dispoziţie, în baza Codului de procedură civilă, varianta contestării executării silite.

Notă: Din acest articol aflaţi în cât timp se poate face o contestaţie referitoare la executarea silită, dar şi care sunt situaţiile în care executarea silită a datoriilor nefiscale poate fi suspendată.

Executarea silită se poate face doar cu încuviinţarea instanţei

Din octombrie 2014 şi până la începutul lunii februarie a acestui an, încuviinţarea executării silite a fost făcută de către executorii judecătoreşti, însă această competenţă a fost întoarsă la instanţe pentru respectarea exigenţelor dreptului la un proces echitabil.

Astfel, de mai bine de două luni, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, în cel mult trei zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc cere instanţei de executare să încuviinţeze executarea silită, înaintându-i cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea de înregistrare şi deschidere a dosarului de executare şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.

"Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe", precizează actul normativ citat.

Există şi câteva situaţii în care cererea de încuviinţare a executării silite poate fi respinsă, pe care le puteţi afla de aici.