Propunerea prim-ministrului pentru funcţia de ministru al muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Dragoş Nicolae Pîslaru, a fost acceptată de şeful statului, care l-a numit prin Decretul nr. 424/2016. Până acum, Pîslaru a fost consilier de stat în Cancelaria premierului.
Premierul Dacian Cioloş a acceptat joi demisia Claudiei-Ana Costea din funcţia de ministru al muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform Executivului. "Am acceptat astăzi (joi - n. red.) demisia doamnei ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de ministru al muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice", scria în anunţul de joi.
Conform Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, demisia este una dintre situaţiile în care funcţia de membru al Executivului încetează. "Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii", scrie în actul normativ.
Concret, atunci când încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, preşedintele României trebuie să ia act de acest lucru, la propunerea prim-ministrului, şi să declare vacantă funcţia de membru al Executivului. Apoi, numirea în funcţia de membru al Guvernului se face de către preşedintele României, în baza propunerii înaintate de prim-ministru.
În fine, noul ministru va trebui să depună, în faţa şefului statului, următorul jurământ prevăzut în Constituţie: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, Claudia-Ana Costea a demisionat din cauza unor neînţelegeri legate de salarizarea bugetarilor. Costea era membru al Guvernului Cioloş din noiembrie 2015.
Comentarii articol (0)