Ce contează acum la o ușă de garaj? Pe lângă faptul că trebuie să fie rezistentă și să izoleze termic garajul, care a devenit o prelungire efectivă a casei sau a spațiului de lucru, românii dau o mare importanță culorii panourilor pe care le aleg, astfel încât ușa de garaj să fie parte integrantă din arhitectura casei.
Materiale și culori organice, naturale
În 2016, una dintre principalele tendințe în domeniul alimentației, care a devenit foarte populară, pune accent pe mâncarea bio, organică și naturală.
De aceea, acest stil a devenit o parte importantă din viața oamenilor și a început să fie adoptat și în amenajarea locuințelor sau a spațiilor comerciale. Stilul este adoptat într-o mare măsură de către persoanele din mediul urban, al căror acces la natură este limitat și se manifestă prin teme naturale și design organic, pereți cu teme inspirate din natură, imprimeuri sau tapet cu teme organice, perdele de lux în culori vibrante și, bineînțeles, decorarea cu flori și plante. Și textilele, pe care înainte le foloseam în amenajarea spațiilor din exterior, mult mai rezistente la deteriorare sau decolorare, au pătruns anul acesta în diferite forme în elementele de decor interior ale casei.
Durabilitatea crescută a acestor textile le face perfecte pentru utilizarea în zone ale casei precum bucătăria, zona de dining sau pentru decorarea mobilierului din living. Acestea vor contrasta perfect cu texturile simple pe care le pot avea elementele de décor.
Panouri flat cu textura smooth, în culori naturale
Tendința generală în alegerea ușilor de garaj este spre modern, spre inovație și minimalism. Piața, în ultimii 3 ani, a fost într-o continuă schimbare, iar închiderile cu textură netedă au câștigat în 2015 peste 60% dintre cereri. Panourile clasice au fost mai puțin căutate. Iată de ce, noua gamă de culori speciale pentru panourile ușilor de garaj RTH, atât pentru proiecte rezidențiale, cât și industriale, este o opțiune perfectă pentru cei care doresc să fie permanent la curent cu trendurile internaționale în design și arhitectură.
Față de panourile standard disponibile în culori RAL, noile panouri sunt texturate, sidefat, și au aplicat un strat de lac pentru protecție UV, care are și o funcție de protejare mecanică. Noua gamă de culori speciale pentru panourile model FLAT, textura SMOOTH, conține șapte variante, în culori naturale, potrivite atât pentru închideri rezidențiale, cât și industriale: M01 Gri Argento, M02 Gri Metallico, M03 Gri Graphite, M04 Negru Fumo, M05 Verde Pino, M06 Rosu Antico si M07 Rosu Terra Bruciata.
Țineți cont de aspectul exterior al casei
2016 este un an în care stilul modern cu accente industriale este deja prezent în multe dintre spațiile interioare. Liniile drepte, minimaliste se regăsesc în piesele de mobilier, iar funcționalitatea acestora este un element cheie în noile amenajări. Dacă din punct de vedere arhitectural, structura casei este minimalistă, pentru a da un aspect mai nonconformist, puteți folosi culori vibrante pentru uși, jaluzele sau orice alte elemente decorative.
Tonurile de mijloc sunt cele mai populare, adaugă căldură și adâncime vizuală casei, motiv pentru care puteți alege culori contrastante pentru pereți și acoperiș. Tonurile luminoase oferă nuanțe plăcute de culori datorită fiecarei schimbări de lumini și umbre. Tonurile închise absorb lumina și reduc din masă, dar totuși dau casei substanță și ajută la integrarea vizuală a acesteia în peisaj.
Griurile continuă să fie alegerea perfectă, fiind o culoare ușor de întreținut, motiv pentru care, pentru ușa dumneavoastră de garaj, RTH vă propune 3 variante din care puteți alege: M01 Gri Argento, M02 Gri Metallico, M03 Gri Graphite.
Culorile naturale, de la verde (M05 Verde Pino) la roșu pământ (M06 Rosu Antico sau M07 Rosu Terra Bruciata), sunt iarăși o opțiune ideală dacă vreți să vă integrați casa în peisajul înconjurător. Iar pentru cei care vor să aibă o alegere sigură, varianta M04 Negru Fumo este ceea de le trebuie.
Când alegi culoarea ușii de garaj?
Construcția unei case se desfășoară în mai multe etape, iar ușile de garaj sunt, în mod normal, printre ultimele elemente alese și instalate. Mai întâi se aplică acoperișul, se instalează tâmplăria (uși, ferestre, rulouri exterioare), astfel încât zidurile casei să prindă culoare. Veți avea astfel un tablou aproape complet, din care mai lipsește ușa garajului.
Fiind adusă la finalul construcției, avantajul este că poate fi aleasă pentru a se armoniza perfect cu fațada casei. Se poate ține cont de culoare, de textură, model, alte accesorizări precum vitraje sau uși pietonale. RTH Proconstruct are soluții și în acest sens.
Dacă optați pentru una din cele șapte culori speciale prezentate, atunci trebuie să știți că termenul de livrare este de doar 2 săptămâni, iar automatizările folosite sunt cele mai bune din piață. Un motiv în plus să contactați reprezentanții RTH pentru detalii suplimentare și pentru a vedea care e cel mai apropiat distribuitor!
Comentarii articol (0)