În general, aniversările zilei de naștere sunt în topul extravaganțelor, fiind una dintre ocaziile în care părinții le cântă în strună odraslelor și le dau senzația că au dreptul la orice.
Tuturor ne face plăcere să vedem chipurile copiilor noștri luminându-se de bucurie când primesc ceea ce și-au dorit, când lăsăm baltă ceea ce facem doar ca să-i ducem unde au nevoie, atunci când vor, sau când le terminăm temele pentru la școală doar ca să se culce ei devreme, să se odihnească.
Cu toate acestea, când copilul primește tot ce vrea, îi dezvoltăm sentimentul că are numai drepturi. Mai mult, recunoștința și aprecierea devin noțiuni fără sens pentru ei. AmyMcCready, fondatoarea grupului „Soluții pozitive de parenting”, crede, potrivit Psychology Today, că „eu, eu, eu” a fost transformat într-o epidemie de către părinții care nu precupețesc nimic ca să-și facă puiul fericit.
„Epidemia drepturilor începe deseori din cauza exagerării în acordarea atenției, a răsfățului, a protecției exagerate și a rapidității cu care părinții sar «cât de sus vor copiii». Părinții din zilele noastre investesc foarte mult în fericirea, confortul și succesul copiilor lor. Mulți fac însă greșeala de a elimina toate obstacolele din calea copiilor lor”, adaugă McCready. „În încercarea de a-ți proteja copilul, îl lipsești de ocazia de a lua decizii, de a învăța din greșeli, de a-și dezvolta curajul necesar pentru a putea trece peste hopurile vieții. Toate astea sunt făcute în numele iubirii, dar rezultatul poate fi un copil răsfățat, care crede că totul i se cuvine”.
Nouă semne care anunță răsfățul
1. Se așteaptă să primească mită sau să fie recompensat pentru bună purtare
2. Rareori ridică un deget ca să ajute pe cineva
3. E mult mai preocupat de el decât de ceilalți
4. Dă vina pe altcineva atunci când lucrurile iau amploare
5. Nu știe cum să gestioneze dezamăgirea
6. Așteaptă să fie mereu salvat dacă greșește
7. Crede că regulile nu se aplică și în cazul lui
8. Cere o tratație doar ca să meargă cu tine la cumpărături
9. Întotdeauna vrea mai mult și mai mult.
Cum poți schimba acest lucru
Oricât de înrădăcinată e impresia lui că totul i se cuvine, lucrurile pot fi schimbate. E bine să începi prin a te abține să-l mai cocoloșești și să nu mai faci pentru el ceea ce poate face și singur.
De exemplu, dacă te temi să-l lași să facă ceva periculos, spune simplu „nu” și rămâi fermă. Bineînțeles că va fi dezamăgit, dar trebuie să rămâi pe poziții. Copiii trec ușor peste majoritatea dezamăgirilor.
Dacă vrea un smartphone, McCready vă sfătuiește să-i cumpărați un telefon simplu, ieftin, și să-i explicați că va avea aparatul pe care și-l dorește atunci când va câștiga singur banii pentru un telefon „de fițe” și va putea plăti factura.
Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.
Comentarii articol (1)