Legea nr. 155/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 545 din 20 iulie 2016.
- Potrivit actului normativ intrat în vigoare sâmbătă, anumite categorii de persoane se pot pensiona mai devreme decât până acum.
- Mai precis, în cazul minerilor care are îşi desfăşoară activitatea în subteran în proporţie de cel puţin 50% din timpul normal de muncă dintr-o lună, stagiul de cotizare este acum de 20 de ani, în loc de 30, însă numai dacă minerii au muncit cel puţin 20 de ani în condiţiile speciale amintite.
- În ceea ce priveşte activitatea artistică în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale (balerini, dansatori, acrobaţi, dresori de animale sălbatice, solişti vocali de operă şi operetă etc), stagiul complet de cotizare rămâne în continuare de 30 de ani.
- Mai multe detalii găsiţi aici.
- Termen de intrare în vigoare: 23 iulie.
Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 4577/2016 privind structura anului şcolar 2016-2017 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016.
- Conform documentului, cursurile anului şcolar 2016-2017 vor începe la data de 12 septembrie 2016 şi se vor încheia la data de 16 iunie 2017.
- Astfel, anul şcolar va avea 35 de săptămâni de cursuri, excepţie făcând clasele terminale de liceu, ce vor avea 32 de săptămâni de cursuri, şi cele de clasa a VIII-a, care vor avea 34 de săptămâni.
- Totodată, vacanţă de iarnă va avea anul acesta doar două săptămâni, fiind programată în intervalul 24 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017.
- Informaţii suplimentare în acest articol.
- Termen de intrare în vigoare: 21 iulie.
Legea nr. 156/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 543 din 19 iulie 2016.
- Din 1 februarie, certificatul de performanță energetică trebuie să fie afișat, la loc accesibil și vizibil publicului, și pentru clădirile de birouri, clădirile de comerț, hoteluri și restaurante, potrivit unui act normativ emis de Guvern.
- Totuşi, întrucât documentul respectiv nu stabileşte exact clădirile cărora li se aplică obligaţia, a fost nevoie de publicarea Legii nr. 156/2016, potrivit căreia obligaţia afişării documentului revine clădirilor cu o suprafaţă utilă totală de peste 250 de metri pătrați.
- Certificatul de performanţă energetică este un document în care se indică performanţa energetică a unei clădiri sau a unei unităţi de clădire, care cuprinde date cu privire la consumurile de energie din construcţie şi, dacă este cazul, recomandari pentru reducerea acestora.
- Detalii pe larg citiţi aici.
- Termen de intrare în vigoare: 22 iulie.
Legea nr. 146/2016 pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 542 din 19 iulie 2016.
- Prin intermediul actului menţionat, stema României, cea care simbolizează statul român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil a fost modificată, prin readucerea coroanei pe capul acvilei.
- Totodată, o astfel de măsură a fost luată şi în privinţa sigiliului de stat, însemnul suveranităţii naţionale şi cel care garantează autenticitatea actelor statului.
- Detalii, aici.
- Termen de intrare în vigoare: 22 iulie.
Legea nr. 151/2016 privind ordinul european de protecţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 545 din 20 iulie 2016.
- Potrivit documentului care se aplică de sâmbătă, cetăţenii care au calitatea de persoană vătămată în cadrul unui proces penal şi care sunt sau ar putea fi victime ale unor infracţiuni pot să ceară autorităţilor emiterea unui ordin european de protecţie, atunci când se mută în alt stat membru al Uniunii Europene.
- Cererea de emitere a ordinului european de protecţie se poate depune de către persoana protejată, personal sau prin reprezentant, la organul judiciar competent, care o va soluţiona în termen de trei zile.
- Mai multe informaţii sunt în acest articol.
- Termen de intrare în vigoare: 23 iulie.
Comentarii articol (0)