Timpul de munca si asigurarile sociale

Începând cu data intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 53/2003, Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale a stabilit ca, indiferent de tipul de contract individual de munca cu care sunt încadrati, salariatii vor avea stagiu complet de cotizare în luna respectiva; astfel ca, în cazul contractului individual de munca cu timp partial stagiul de cotizare se va stabili la fel ca în ipoteza salariatului încadrat cu norma întreaga. Considerând interpretabila aceasta opinie, inclusiv prin exprimare, dorim sa supunem atentiei punctul nostru de vedere cu privire la stabilirea prestatiilor de asigurari sociale în lumina legislatiei actuale.

Cadrul legislativ

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii abroga dispozitia alin. 3 al art. 103 care stipula ca: "în cazul salariatului care desfasoara activitatea în temeiul unui contract individual de munca cu timp partial, stagiul de cotizare la sistemul public de asigurari sociale se stabileste proportional cu timpul efectiv lucrat conform legii".
Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale a dat solutia mentionata de noi în preambul
Rationamentul acestei institutii are la baza dispozitia alin. 1 al art. 103: "salariatul încadrat cu contract de munca cu timp partial se bucura de drepturile salariatilor cu norma întreaga, în conditiile prevazute de lege.
Gasindu-ne în prezenta unei exprimari "capcana", ne putem salva de ea, pentru început prin:
a) considerentul ca drepturile si obligatiile izvorâte din contractul individual de munca sunt reciproce atât pentru parti, cât si pentru fiecare din ele, deoarece cauza obligatiei uneia o constituie executarea obligatiei celeilalte;
b) prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale: "constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au platit contributii de asigurari sociale în sistemul public din România..."
c) dispozitiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, republicata "în cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi înlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementari unice".
Interpretând sistematic aceste reglementari, putem concluziona ca Legea nr. 53/2003, modificata, indica implicit stabilirea prestatiilor de asigurari sociale proportional cu contributia ceruta de lege pe o anumita perioada si nu cu timpul de munca.
Cheia acestei concluzii o constituie expresia "în conditiile prevazute de lege" care ne trimite la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, prin aceasta trimitere înlaturându-se paralelismul reglementarii odata cu rezolvarea stabilirii conexiunii între cele doua legi.
În lumina sensului acestei expresii, ne apare oportuna "tacerea" legii în legatura cu stabilirea stagiului de cotizare proportional cu timpul efectiv lucrat, deoarece modificarea Codului muncii nu afecteaza ipotezele juridice specifice ansamblului vechii regle-mentari si asigura succesiunea logica a ideilor, coerente chiar în noua exprimare laconica.

Beneficiul asiguratului este dependent de contributie

UNUL din principiile de baza ale organizarii si functionarii sistemului public de pensii este acela al contributivitatii. Potrivit acestuia "fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe te-meiul contributiilor de asigurari sociale platite".
În situatia în care acceptam ca un program de lucru de doua ore pe zi desfasurat în baza unui contract individual de munca cu timp partial, pentru care se impune minimul salarial de 83 lei, confera salariatului stagiu de cotizare complet, asemanator salariatului cu norma întreaga, contributiile celor doi la bugetul asigurarilor sociale fiind total diferite sub aspectul cuantumului lor, admitem si ca prestatiile/ beneficiile de asigurari sociale ar fi considerate identice.
Dar logica bunului simt ne indica ca ar fi vorba de o inechitate.
În acest mod ar fi încalcate prevederile art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Prin aceasta se stabileste faptul ca baza de calcul a contributiei de asigurari sociale în cazul persoanelor care încheie contracte de asigurare o constituie venitul asigurat care nu poate fi mai mic de o patrime din salariul mediu brut lunar pe economie.
La nivelul anului 2006 acesta este de 1077 lei, ceea ce înseamna ca o persoana se poate asigura la un venit lunar de aproximativ 269 lei. Un salariat cu un program de 2 ore pe zi, încadrat cu salariul minim pe economie, realizeaza un venit lunar de 83 lei. Aplicându-se procentele prevazute de lege rezulta cu claritate nivelul diferit al contributiilor celor doi, în timp ce stagiul de cotizare ar fi acelasi.
Absurditatea acestei "solutii" devine evidenta daca avem în vedere si faptul ca bugetul asigurarilor sociale este insuficient pentru plata tuturor prestatiilor: pensii, indemnizatii etc.
Pe de o parte s-ar crea un dezechilibru în ceea ce priveste relatia dintre contributie si beneficiu, iar pe de alta parte s-ar produce un "atac" la bugetul asigurarilor sociale de stat care si asa este neîndestulator.

Relevanta contributiei fata de norma de timp

INTERPRETÂND adecvat modificarea Codului muncii adica prin coroborare cu Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, trebuie admisa solutia potrivit careia, în cazul contractului individual de munca cu timp partial, beneficiul se va cuveni pe temeiul contributiei minime la o patrime din salariul mediu brut pe economie.
În concluzie, caracterul partial al timpului dintr-un contract individual de munca va avea consecinte:
a) asupra cuantumului prestatiei de asigurari sociale care va fi redus fata de ipoteza încheierii contractului cu norma întreaga, contributia de asigurari sociale fiind platita la un minim de 269 lei fata de un minim de 330 lei;
b) asupra contributiei de asigurari sociale datorate care va trebui sa "converteasca" timpul, pentru ca astfel valoarea de la 83 lei sa "ajunga din urma" pe cea de 269 lei .
Daca Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale ar fi stabilit ca indiferent de tipul de contract (cu norma de munca între 2 si 7ore pe zi) salariatii se vor bucura de prestatiile de asigurari sociale ca în ipoteza contractelor cu norma întreaga, daca aceste contracte sunt încheiate pentru minimul salarial brut de 269 lei la care se achita contributiile de asigurari sociale, relatia timp de munca - prestatii de asigurari sociale s-ar adapta exigentelor sistemului public de pensii!
În acest fel s-ar egaliza sub aspectul finalitatii doua institutii juridice diferite - contractul de munca si contractul de asigurare - liantul dintre acestea fiind contributia de asigurari sociale si nu timpul de munca, primul apartinând dreptului muncii, celalalt apartinând dreptului securitatii sociale si împreuna dreptului social.
Durata de 8 ore a muncii ca masura a normei de munca va prezenta relevanta doar pentru stabilirea drepturilor salariale (salariul si alte sporuri si adaosuri la acesta, vechimea în munca) si nu pentru stabilirea drepturilor de prestatii de asigurari sociale.
Mai mult, având în vedere relatia gen-specie între norma de munca si norma de timp, potrivit dispozitiei art. 127 din Codul muncii, prima exprimându-se nu numai sub forma celei de-a doua ci si sub forma de normei de productie, normei de personal, sferei de atributii sau sub alte forme corespunzatoare specificului fiecarei activitati, este clar ca norma de timp nu este hotarâtoare.
Deci, nu ea va sta, obligatoriu, la baza stabilirii drepturilor salariale sau a drepturilor de prestatii de asigurari sociale, ci norma întreaga sub toate ipotezele ei, "convertibila" în suma de minim 269 lei.

Stagiul de cotizare nu este identic cu norma de munca

STAGIUL complet de cotizare nu este identic cu norma întreaga de munca, idee care s-ar desprinde din solutia Casei Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale.
Este vorba de institutii juridice diferite legate prin liantul contributiei asa cum diferite sunt si institutiile juridice ale stagiului de cotizare si vechimii în munca despre care nu se poate spune ca se substituie una pe alta, ci ca se afla într-o relatie gen - specie. Stagiul complet standard e cerut de lege pentru deschiderea dreptului la pensie anticipata dar si anticipata partiala iar stagiul minim standard e cerut pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limita de vârsta. Realizarea ambelor stagii de cotizare este însa conditionata de îndeplinirea achitarii aceleiasi contributii indiferent de norma de munca în toate ipostazele ei.
De aceea, consideram ca nu se poate stabili o legatura între stagiu de cotizare si durata minima/maxima a muncii în cadrul unui raport de munca decât sub acelasi aspect al contributiei.

Autori: Ionel PETREA
Ana CIORICIU

Adaptare dupa Articolul semnat de aceiasi autori, având acelasi titlu, publicat în Revista "Tribuna Economica", nr. 46 din 2005 la rubrica Resurse Umane.