Cum e mai bine: În concubinaj sau în căsătorie?

Ca să definim în mod unitar concubinajul nu avem la dispoziție decât Dicționarul Explicativ al Limbii Române, dar, în realitate, fiecare dintre cei care-l practică îl definește așa cum crede. Legiuitorul, în schimb, nu i-a oferit o șansă la reglementare, nici în Codul civil, nici în vreun alt act normativ, motiv pentru care vom pleca, în cele ce urmează, de la o premisă sigură și lipsită de echivoc: concubinajul nu este reglementat, în prezent, în România, cu toate că el este amintit în anumite locuri și îi sunt acordate, măcar indirect, câteva beneficii juridice.

România este unul dintre cele cinci state membre ale Uniunii Europene care nu aprobă parteneriatele sau uniunile civile de niciun fel (nici între persoane de sex diferit, nici între persoane de același sex): "Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România" (art. 277*).

Cât despre cele înființate și care au produs chiar efecte juridice în alte state, putem spune că poziția statului român este aceeași: nu sunt recunoscute din punct de vedere juridic și nu produc efecte juridice pe teritoriul României. Dacă și în ce măsură alte state membre ale Uniunii au ales să le recunoască efecte juridice este o chestiune lăsată la latitudinea statului în cauză. Acestuia nu-i revine, nici din dreptul Uniunii Europene, nici din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nicio obligație de a asigura un cadru legislativ pentru parteneriatele și uniunile civile.

*Notă: Toate articolele de lege dintre paranteze sunt incluse în Codul civil.

De ce am alege concubinajul și de ce am alege căsătoria?

Firește că răspunsul la această întrebare nu ne interesează, pentru scopul materialului de față, decât din punct de vedere juridic: în căsătorie, există mai multe avantaje juridice pe care partenerii le pot avea, avantaje de care concubinul nu beneficiază. Dar, în același timp, căsătoria vine la pachet și cu anumite obligații și reprezintă, lăsând la o parte uniunea afectivă a două persoane, și o uniune de interese a acestora – da, exact ca într-un business.

Codul civil ne definește căsătoria ca "uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie" (art. 259). În ceea ce privește scopul căsătoriei, reglementarea din actul normativ lasă clar de înțeles faptul că o căsătorie încheiată în alt scop decât acela al întemeierii unei familii poate fi anulată, în instanță, pe baza probelor în acest sens. Or, legiuitorul este prea puțin interesat de scopul în care doi oameni doresc să trăiască până la adânci bătrâneți în concubinaj.

În continuare, aflăm că "soții trebuie să ia deciziile de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria" (art. 308), ceea ce înseamnă că oricare dintre ei va putea să denunțe un act făcut de celălalt în lipsa acordului său și care îi afectează mai serios interesele (în lipsa unui mandat convenit, desigur). De asemenea, aceștia "își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral, având îndatorirea de a locui împreună" (art. 309). Aceste obligații nu incumbă însă concubinilor, astfel că un concubin nu va putea niciodată să ceară în instanță daune morale pentru părăsirea domiciliului comun.

Între concubini, uniunea de interese - astfel cum este trasată în căsătorie de regimul matrimonial ales și de restul prevederilor legale aplicabile – nu există, practic. Cu alte cuvinte, cei doi nu au drepturi și obligații reciproce, nu trebuie să dea socoteală de gestiunea financiară proprie, pot să ascundă valoarea reală a salariilor câștigate, iar bunurile aparțin fiecăruia după cum le-a cumpărat fiecare. Dacă unul dintre concubini, în calitate de unic proprietar, dorește să-și ipotecheze casa în care locuiesc cei doi de șapte ani, nu va trebui să dea seamă și nici să ceară acordul concubinului său.

Practic, orice înlesniri sau îngrădiri asociate calității de soț sunt inaplicabile calității de concubin. De fapt, acele avantaje indirecte pe care le-am menționat mai devreme și de care beneficiază un concubin nu sunt oferite de lege în considerarea calității de concubin și în scopul protejării relației dintre parteneri, ci în scopul protejării unor alte persoane - copiii rezultați dintr-o astfel de relație și despre care vom discuta într-un articol viitor.

Cei doi soți au posibilitatea de a opta, dacă nu doresc regimul matrimonial al comunității legale, pentru separația de bunuri sau pentru un regim de comunitate convențională, așa cum prevede art. 312, însă pentru oricare dintre acestea ar opta, dispozițiile legale prevăzute de Codul civil trebuie obligatoriu respectate. Cu toate acestea, pentru concubini, felul în care aleg să își pună la comun bunuri (sau nu) este lipsit de orice constrângeri legale, cu alte cuvinte, de orice drepturi și de orice obligații juridice.

Regimul matrimonial ales de către cei doi soți este convenit (dar nu în mod definitiv, el putând oricând, pe parcursul căsătoriei, să fie modificat) prin declarația de căsătorie (art. 281) și consemnat de ofițerul de stare civilă în actul de căsătorie (art. 291). Așadar, dovada căsătoriei se face cu actul de căsătorie și cu certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia, însă în anumite situații prevăzute de lege se poate dovedi cu orice mijloc de probă (art. 292). În schimb, starea de concubinaj poate fi dovedită în orice situație cu orice mijloc de probă.

Notă: Materialul de față face parte dintr-o serie de articole dedicate concubinajului în România. Toate articolele din această serie vor fi disponibile aici.