Faptul că ești turist nu te poate scuza întotdeauna de nerespectarea unor reguli ale locului pe care îl vizitezi. Iar la capitolul interdicțiilor absurde și ieșite din comun sunt numeroase state din Europa care te-ar putea uimi de-a dreptul. Iată, mai jos, câteva exemple de reguli pe care ar merita să le cunoști înainte să pleci în vacanță, potrivit directmatin.fr.
Franța
Oricât de mult te-ar împinge romantismul momentului, trebuie să știi că, în capitala dragostei și peste tot pe teritoriul francez, nu ai voie să te săruți în apropierea sau peste șinele unui tren.
În plus, nu cere ketchup niciunui chelner, întrucât consumul acestui aliment a fost interzis în restaurante, baruri și alte spații de acest gen. De asemenea, dacă te întrebi de ce în majoritatea acestor spații nu se aude niciodată muzică, răspunsul ar fi următorul: potrivit legii franceze, în intervalul 8:00 - 22:00 ar trebui să se difuzeze numai muzică franceză, iar plictisiți fiind de acordurile aceluiași acordeon și de limba lor, francezii din aceste spații preferă să nu mai pornească radioul deloc.
Italia
Insula Capri atrage anual milioane de turiști și este considerată atât de rafinată și exclusivistă încât autoritățile locale au considerat de bun-simț să interzică total papucii și orice fel de încălțăminte care lasă la vedere prea mult din degetele de la picioare.
Aproape de Milano, în Vigevano, în schimb, s-ar putea să fii luat pe sus de poliție pentru că îți tragi sufletul la umbra unui monument, iar în Eracleea, în provincia venețiană, este interzis să construiești castele de nisip.
Olanda
La fel ca în România ori în multe alte state europene, fumatul în baruri și restaurante este strict interzis. Asta dacă fumezi tutun, desigur, pentru că joint-urile nu sunt supuse acestei restricții.
Elveția
Cu toate că este, de principiu, o mișcare proastă, dacă-ți lași mașina descuiată și cu cheile înăuntru, riști să fii sancționat de organele de poliție elvețiene.
De asemenea, apa la toaletă nu mai poate fi trasă, cel puțin din punct de vedere legal, după ora 22:00.
Marea Britanie
În York îți este permis să omori un om, fără să suporți consecințe legale, însă doar în anumite condiții: dacă este scoțian, are un arc și o tolbă cu săgeți (cu toate acestea, organele de cercetare penală române tot te vor căuta pentru omorul comis...).
Dacă nu vă știți prea bine cu sănătatea, ar fi mai bine să evitați să vizitați Palatul Parlamentului din Londra, întrucât există o prevedere categorică ce interzice decesul în clădirea parlamentului.
Dacă ţi-a plăcut această curiozitate legislativă, mai avem şi altele. Le găseşti pe toate aici.
Comentarii articol (3)