Reminder: Facturile de căldură și gunoi au devenit titluri executorii

Măsura este inclusă în Legea nr. 225/2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016 și a intrat în vigoare pe 26 noiembrie.

În esență, noile prevederi stabilesc că „factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu”, fiind vorba, printre altele, de serviciile de alimentare cu apă, cu căldură, de canalizare și de salubrizare. Astfel, persoanele care nu-și achită la timp facturile pentru aceste servicii pot fi executate silit fără să mai fie necesară acționarea lor în justiție.

Totuși, noutatea nu vizează toate cele patru categorii de servicii enumerate, ci doar furnizarea căldurii în sistem centralizat și salubrizarea. Asta pentru că, așa cum s-a stabilit încă din cursul anului 2015, prin modificări la Legea nr. 241/2006, facturile de apă și canalizare deja sunt titluri executorii.

Atenție! În altă ordine de idei, furtul de apă și de agent termic din sistemele publice de alimentare a devenit infracțiune și se poate pedepsi conform Codului penal.

Perioada în care se pot plăti facturile este mai mică

Altă modificare semnificativă referitoare la facturile pentru apă, canalizare, căldură și gunoi este reducerea perioadei în care cetățenii pot achita aceste servicii. Astfel, facturile trebuie plătite în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere.

„Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii”, dispune Legea nr. 225/2016, cu precizarea că facturile trebuie emise cel târziu până la data 15 a lunii următoare celei în care s-au furnizat serviciile.

Până pe 25 noiembrie, plata facturilor trebuia făcută în maximum 15 zile lucrătoare de la primire, ceea ce înseamnă că putem vorbi de o dublă reducere a termenului de scadență: acesta se calculează în zile calendaristice, nu în zile lucrătoare, și curge efectiv de la data emiterii facturii, nu de la data primirii. (Data emiterii nu este neapărat și data primirii, dacă vorbim de o factură comunicată prin poștă.)

Dacă o factură nu este achitată în cel mult 30 de zile de la data scadenței (ultima zi a perioadei de plată), clientul în cauză este penalizat pentru întârziere, prevede Legea nr. 51/2006. Penalitățile se calculează începând cu prima zi după data scadenței și, în total, nu pot depăși valoarea facturii.

„Dacă sumele datorate, inclusiv penalitățile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare și are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanță. Reluarea furnizării/prestării serviciului se face în termen de maximum 3 zile de la data efectuării plății; cheltuielile aferente suspendării, respectiv reluării furnizării/prestării serviciului se suportă de utilizator”, este detaliat în actul normativ.

Executarea silită se face în baza unui titlu executoriu

Titlul executoriu este documentul ce stă la baza unei executări silite, stabilește, actualmente, Codul de procedură civilă. Titlu executoriu este hotărârea executorie dată de instanța judecătorească, hotărârea cu executare provizorie, hotărârea definitivă, dar și alte hotărâri sau înscrisuri care, conform legii, pot fi puse în executare.

Executarea silită a unui titlu executoriu poate fi făcută, în principiu, doar de către un executor judecătoresc. În privința modalităților de executare, Codul face referire la urmărirea bunurilor mobile și imobile ale datornicului, predarea către creditor a bunurilor (prevăzute în titlul executoriu) deținute fără drept de datornic, dar și la alte măsuri legale.

Executarea silită începe numai la cererea creditorului, ce trebuie transmisă executorului judecătoresc. Apoi, acesta din urmă trebuie să solicite încuviințarea executării de către instanța de executare. Cu alte cuvinte, o executare silită nu poate să înceapă fără acordul unei instanțe judecătorești.

„Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării”, dispune actul normativ.

De precizat că, în anumite situații, o instanță poate respinge cererea de încuviințare a executării silite. De exemplu, dacă hotărârea sau înscrisul transmis instanței nu este, potrivit legii, un titlu executoriu sau dacă datoria nu este certă, lichidă și exigibilă.

Notă: Informații pe larg despre executarea silită a datoriilor fiscale și nefiscale pot fi găsite aici și aici.