Un euro, kilogramul de zahar, din 2007
Pretul international al zaharului creste zi de zi, deci si în România, care importa masiv. "Astazi, pretul zaharului este de 20.000 lei/kg. Din 2007, acesta va ajunge obligatoriu la 1 euro/kg, ca si în UE. Cum populatiei îi va fi foarte greu sa plateasca 36.000 lei/kg, singurul ajutor este scaderea TVA", sustine Ioan Armenean, presedintele Patronatului din zahar. Rompan se plaseaza pe aceeasi pozitie, cerând TVA zero la pâine. Aici, motivele sunt doua - atât saracirea populatiei, cât si eliminarea evaziunii fiscale. "Pentru 2005, evaziunea fiscala din neîncasarea TVA în industria pâinii a fost de 3.700 miliarde lei. Daca statul ar elimina TVA, ar fi eliminata si evaziunea. Iar daca TVA ar fi micsorat sub 9%, producatorii la negru si-ar plati taxele, care ar fi mai mici", sustine Ion Popescu, presedintele Rompan.
TVA zero, neacceptat de UE
Producatorii si procesatorii de carne nu îndraznesc sa ceara TVA zero, deoarece aceasta nu este o practica în UE. În schimb, în tarile Europei, TVA la carnea de pasare si porc este cuprins între 3 si 5%. "Gripa aviara le-a adus producatorilor din industria carnii de pasare pierderi de peste 33 milioane de euro. Cum piata va scadea si în 2006, pe fondul saracirii continue a populatiei, solicitam sprijin guvernamental pentru supravietuirea acestei industrii. Altfel, România va importa carne de pui din tari care au si ele în prezent gripa aviara. Una dintre masuri este micsorarea TVA la carnea de pasare, la acelasi nivel ca si în UE", sustine Ilie Van, presedintele Patronatului Carnii de Pasare. La rândul sau, Mihai Visan, presedintele Asociatiei Române a Carnii, ne-a declarat ca UE permite un TVA cuprins între 7 si 9% pentru produsele alimentare. "România trebuie sa se comporte ca o tara a UE, unde TVA la produsele alimentare de baza nu trece de 10%", declara Mihai Visan.
Un TVA mai mic pentru produsele de baza
* pâine - 0-6%
* lapte - sub 10%
* carne - sub 7%
* mezeluri - între 7 si 10%
* zahar - sub 9%
Cota de TVA aplicata alimentelor, în UE
România - 19%
Belgia - 6%
Germania - 7%
Grecia - 9%
Spania - 4%
Franta - 5,5%
Irlanda - 0%
Italia - 4%
Luxemburg - 4%
Olanda - 6%
Austria - 10%
Portugalia - 5%
Finlanda - 17%
Suedia - 12%
Marea Britanie - 0%
Cehia - 5%
Cipru - 0%
Ungaria - 15%
Polonia - 3%
Slovenia - 8,5%
Comentarii articol (0)