Dreptul bărbaților la concediu paternal este reglementat de Legea concediului paternal nr. 210/1999. Conform acestui act normativ, tatăl nou-născutului are dreptul la acordarea a cinci zile lucrătoare în care să petreacă timp alături de copil.
Concediul paternal este plătit dacă tatăl este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat. Iar indemnizația este egală cu salariul corespunzător perioadei de concediu și se achită din fondul de salarii al angajatorului.
Cele cinci zile libere se acordă oricând în primele opt săptămâni de la nașterea copilului. Însă pentru asta este nevoie ca salariatul să facă o cerere și să își probeze calitatea de tată cu certificatul de naștere al copilului.
Totuși, există o modalitate prin care bărbații pot obține încă zece zile lucrătoare libere pentru concediul paternal. Este vorba despre obținerea atestatului de absolvire a cursului de puericultură.
Dacă mama copilului decedează în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de restul concediului neefectuat de către mamă. În acest timp, acesta primește și o indemnizaţie egală cu ajutorul pentru sarcină şi lăuzie cuvenit mamei sau o indemnizaţie calculată după salariul de bază şi vechimea în muncă ale acestuia, la alegerea sa.
Și tatăl care satisface serviciul militar obligatoriu are dreptul, la naşterea propriului copil, la o permisie de șapte zile calendaristice.
În altă ordine de idei, aici găsiți detalii despre toate concediile şi indemnizaţiile de care se pot bucura părinții salariați în 2017.
Notă: Acest articol face parte dintr-o serie de materiale dedicate Zilei tatălui, care se sărbătorește pe 14 mai. Celelalte materiale se găsesc aici.