Conflict între DNA și Guvern: Procurorii nu pot verifica legalitatea actelor normative

CCR a constatat recent că a existat și că există un conflict juridic de natură constituțională între, pe de o parte, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA şi Guvern, de cealaltă parte, potrivit unui comunicat de presă al instituției, pornind de la ancheta desfășurată de DNA în legătură cu adoptarea faimoasei OUG nr. 13/2017. Ce înseamnă asta? Conflictul juridic de natură constituțională este, după cum ne reamintește recent și CCR (Decizia nr. 63/2017), o situație în care o autoritate își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, revin unei alte autorități.

În cazul de față, potrivit Curții, DNA și-a arogat atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, încălcând astfel competențe care revin, în litera Constituției, Guvernului, Parlamentului și Curții Constituționale.

"Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar (...). Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu. (...) într‐un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal", potrivit comunicatului de presă al CCR.

Până la motivarea deciziei CCR însă nu ar trebui să tragem concluzii pripite în legătură cu aceasta. În primul rând, procurorii nu au avut niciodată atribuții legate de verificarea legalității/oportunității/constituționalității unui act normativ. Ceea ce poate să facă obiectului unui proces penal sunt faptele care au legătură tangențial cu adoptarea unui act. Spre exemplu, un anumit ales primește bani pentru a-și exprima votul într-un anumit fel, ori pentru a promova un anumit proiect de act. Pe această idee, exemplele pot continua. Vorbim, așadar, de infracțiuni de corupție, de cele mai multe ori, dar chiar și de infracțiuni precum cea de amenințare, unde o anumită persoană amenință un ales pentru ca acesta să-și exprime votul într-un anumit sens sau să se abțină.

În orice caz, atunci când o persoană este cercetată penal și condamnată pentru infracțiuni care au legătură cu adoptarea actelor normative, acestea din urmă nu sunt lipsite de efectele pe care le-au produs, pentru că instanța de judecată nu poate să invalideze un act normativ și să decidă că pentru viitor (și pentru trecut) actul nu își produce efectele juridice. De exemplu, dacă majoritatea celor care au votat pentru adoptarea unui anumit act au fost mituiți pentru a face asta, faptul că ei sunt condamnați ulterior nu atrage după sine și lipsirea de efecte juridice a actului pentru care au votat.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei decizii a CCR (publicarea în Monitorul Oficial), procurorii nu vor avea nici mai multe, nici mai puține atribuții. Ceea ce Curtea subliniază în acest caz este că o chestiune politică nu poate face obiectul unei proceduri penale în justiție, așa cum este și normal într-un stat democratic. Aleșii politici pot fi trași la răspundere de către cei care i-au votat, prin faptul că nu vor mai fi aleși în viitor, însă nu de organele penale, care se ocupă doar de investigarea infracțiunilor de drept comun, prevăzute de legislația penală.

O ordonanță de urgență care nu este adoptată așa cum trebuie, nefiind oportună, poate fi stopată de Parlament, acesta având obligația de a studia actul și de a vota pentru sau împotriva sa. În ceea ce privește constituționalitatea unui act, aceasta este o chestiune pe care o apreciază (în mod oficial și cu caracter obligatoriu) doar CCR-ul și nimeni altcineva.