__________
ACTUALIZARE (24.09.2024): Până la urmă, proiectul a fost respins atât de Senat (în septembrie 2017), cât și de Camera Deputaților (în septembrie 2024). Prin urmare, documentului i s-a terminat procesul legislativ prin respingerea definitivă, ceea ce înseamnă că nu poate fi aplicat.
__________
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost pusă în consultare publică la Senat în cursul zilei de marți, aceasta fiind semnată de parlamentarii Partidului Național Liberal, inclusiv de președintele Raluca Turcan. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de președintele țării.
Cotele contribuțiilor sociale obligatorii, pe care angajatorii trebuie să le achite la stat pentru propriii salariați, ar urma să scadă. Însă doar în cazul contribuțiilor pentru pensii, sănătate și concedii medicale.
Mai exact, documentul prevede că, pentru pensii, vor fi valabile următoarele cote:
- 20% (față de 26,3%, în prezent) pentru condiții normale de muncă. Adică 10% (față de 10,5%, în prezent) pentru contribuția individuală a salariatului și 10% (față de 15,8%, în prezent) pentru contribuția angajatorului;
- 25% (față de 31,3%) pentru condiții deosebite de muncă. Adică 10% (față de 10,5%) pentru contribuția individuală a salariatului și 15% (față de 20,8%) pentru contribuția angajatorului;
- 30% (față de 36,3%) pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă. Adică 10% (față de 10,5%) pentru contribuția individuală a salariatului și 20% (față de 25,8%) pentru contribuția angajatorului.
În privința cotelor pentru sănătate, angajatorii vor datora 5,5% pentru contribuția individuală a salariatului, adică la fel ca în momentul de față, și 5% (față de 5,2%, în prezent) pentru contribuția firmei. Totodată, cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate va fi de 0,3%, față de 0,85%, cât este actualmente.
În fine, propunerea legislativă mai include și o modificare referitoare la cotele pentru șomaj, în sensul că firmele vor aplica doar o cotă unică de 1% pentru contribuția individuală a salariatului. În acest moment, cotele pentru șomaj sunt de 0,5% pentru contribuția individuală a salariatului și 0,5% pentru contribuția angajatorului. În total există șase contribuții sociale obligatorii, celelalte două fiind pentru accidente de muncă și boli profesionale și pentru creanțe salariale.
În același timp, firmele ar urma să beneficieze și de o reducere a anumitor cote de impozitare. Mai precis, cota de impozit pe profit care se aplică profitului impozabil va scădea de la 16%, atât cât este acum, la doar 10%, iar cota de impozit pe venit va scădea, de asemenea, de la 16% la 10%.
Deoarece creșterea salariului minim a dus la o majorare a costurilor firmelor cu forța de muncă, inițiatorii proiectului de lege vor reducerea poverii fiscale.
„Implementarea acestor măsuri este o urgență pentru mediul de afaceri din România mai ales în condițiile în care se preconizează creșteri ale salariului minim și în anii următori cu încă aproximativ 20% și ale cheltuielilor publice în medie cu 15% pe an. Amânarea implementării acestora nu ar face altceva decât să frâneze bunul mers al economiei, investițiile din sectorul privat și chiar să țină la distanță potențialii mari investitori, care sunt întotdeauna atrași de un mediu fiscal avantajos și predictibil. Amânarea implementării acestei legi va descuraja și mai mult investițiile în sectorul privat, motorul economiei din ultimii 27 de ani”, este lămurit în expunerea de motive anexată propunerii legislative.
Proiectul va fi discutat mai întâi de Senat, ca primă Cameră sesizată, votul final urmând să aparțină Camerei Deputaților, Forul decizional în acest caz.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și apoi publicat în Monitorul Oficial.