Ce monedă aleg românii pentru economii. Cine are cea mai mare încredere în lei? Topul pe județe, ne spune capital.ro.
În ultimul an, economiile populaţiei s-au redus cu aproape jumătate de miliard de lei. Românii preferă tot mai mult să economisească în moneda naţională, iar acest lucru se poate observa din datele centralizate de BNR. Economiile în lei au cunoscut o creştere de aproape 1%, fiind mai mari cu 656 milioane de lei, în timp ce depozitele la termen în valută au scăzut cu peste 1,12 miliarde de lei.
Potrivit statisticii BNR referitoare la structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor, în luna ianuarie anul curent valoarea totală a depozitelor la termen şi a celor rambursabile după notificare au ajuns la un nivel de 108 miliarde de lei.
Parlamentul kazah reduce atribuțiile președintelui, ne informează agerpres.ro.
Parlamentul Kazahstanului a adoptat luni un pachet de amendamente la Constituție, prin care transferă legislativului și guvernului unele din atribuțiile președintelui, măsură care ar putea contribui la o eventuală tranziție politică, transmite Reuters.
Președintele Nursultan Nazarbaev a susținut deja modificările propuse, care vor deveni lege de îndată ce el va semna amendamentele adoptate de parlament în a doua și ultima lectură.
Comentarii articol (0)