Măsurile autorităților privind solicitarea asigurării RCA la schimbarea certificatului de înmatriculare și pentru simplificarea relației cu cetățenii fac parte din Ordinul MAI nr. 58/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind proceduri referitoare la înmatricularea vehiculelor și permisul de conducere. Acesta se aplică deja de la momentul apariției în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017.
În esență, actul normativ prevede șase schimbări legislative notabile, pe care le-am detaliat mai jos:
1. Atunci când o persoană are nevoie de un nou certificat de înmatriculare, ca urmare a modificării datelor înscrise în acesta, este necesară, în plus față de ceea ce se cerea până acum, dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă auto. Măsura vine ca urmare a schimbării cadrului legal al asigurărilor RCA. Ea deja a fost stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 (și va fi prevăzută în continuare prin Legea nr. 132/2017), dar trebuia reflectată și în procedura efectivă de schimbare a talonului.
2. S-a introdus un model de cerere ce poate fi folosit în mai multe situații referitoare la înmatricularea, vânzarea sau radierea mașinilor, deoarece până de curând legislația nu prevedea o anumită formă standard pentru acest formular. Concret, documentul este folosit pentru înmatricularea permanentă sau temporară, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor înscrise în acesta, solicitarea autorizației de circulație provizorie, transmiterea dreptului de proprietate și radierea din circulație.
3. Până la momentul înmatriculării, mașinile pot fi folosite în baza unei autorizații provizorii cu o valabilitate maximă de 90 de zile. Înainte, această autorizație putea avea o valabilitate de cel mult 30 de zile și se puteau elibera succesiv mai multe autorizări până la atingerea unui termen maxim de 90 de zile.
4. Atunci când vor să radieze vehicule din circulație, proprietarii trebuie să dovedească doar depozitarea acestora într-un spațiu adecvat. Până de curând, proprietarilor li se cerea să facă și dovada faptului că spațiul adecvat respectiv este deținut legal.
5. Copia actului de identitate nu mai este cerută la susținerea probelor pentru obținerea permisului auto, ci este de-ajuns doar prezentarea documentului original. În plus, extrasul de pe cazierul judiciar este cerut direct de serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, astfel că nu mai trebuie depus de candidați.
6. Persoanele care trec de proba teoretică a examenului auto pot fi programate la susținerea probei practice și direct de către școlile de șoferi, prin intermediul unei aplicații informatice a autorităților. Înainte, legislația nu permitea acest lucru.
În altă ordine de idei, Ordinul nr. 58/2017 publicat de MAI mai face referire și la unele măsuri de simplificare a plăților pentru serviciile de care pot avea nevoie șoferii, ce au fost stabilite încă din 2016.
Mai exact, este vorba, printre altele, de tarifele pentru plăcile cu numerele de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare și a permiselor auto. Aceste sume pot fi achitate prin virament, prin plată online, prin intermediul POS-urilor, prin mandat poștal, în numerar sau la ghișee și casierii. Detalii sunt aici.
Totodată, au dispărut prevederile ce fac referire la taxele și tarifele ce nu se mai aplică de la 1 februarie 2017 și se prevede că, atunci când este nevoie de copii de documente, acestea pot fi transmise autorităților prin e-mail.
Comentarii articol (3)