Conform HG nr. 500/2011 (art. 4 alin. 2), modificarea salariului de bază lunar brut se înregistrează în Revisal în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării, cu excepţia situaţiilor în care modificările se produc ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, caz în care înregistrarea în registru se face în 20 de zile de la data la care angajatorul se prezumă, potrivit legii, că a luat cunoştinţă de conţinutul acestora.
Prin urmare, chiar dacă nu este prevăzută în legislaţie obligaţia expresă a angajatorilor privind înregistrarea în Revisal a reducerii salariului în bază ca urmare a aplicării unui sancţiuni disciplinare, această modificare trebuie operată în Revisal, având în vedere că salariul lunar brut este unul dintre elementele obligatorii care se regăsesc în contractul individual de muncă şi în Revisal (art. 17 alin. 3 şi 4 din Codul muncii; art. 3, alin 2, lit. l din HG nr. 500/2011).
Codul muncii (art. 17 alin. 5) prevede că orice modificare a elementelor (printre care şi salariul de bază) asupra cărora persoana selectată în vederea angajării sau, după caz, salariatul, trebuie să fie informată, impune încheierea unui act adiţional, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege. Modificarea salariului ca sancţiune disciplinară este o decizie unilaterală a angajatorului (art. 252 din Codul muncii), pe care acesta o poate lua în urma efectuării unei cercetări disciplinare, în condiţiile legii, nefiind necesar acordul de voinţă al salariatului. Astfel, înregistrarea în Revisal a reducerii salariului ca sancţiune disciplinară se face doar în baza deciziei de sancţionare.
Ca aspect practic, angajatorul va efectua două operaţiuni în Revisal: înregistrarea reducerii salariului şi, ulterior expirării perioadei pentru care a fost aplicată sancţiunea reducerii salariului, înregistrarea salariului înscris în contractul de muncă (revenirea la situaţia anterioară aplicării sancţiunii disciplinare).