Eliminarea timbrului de mediu a urcat numărul de înmatriculări de autoturisme cu 74,4%, ne informează curierulnational.ro.
Eliminarea timbrului de mediu începând de la 1 februarie a generat o creştere considerabilă a numărului de înmatriculări de autoturisme în primul trimestru din acest an (comparativ cu trimestrul similar din anul 2016): 74,4%. Mai exact, în primele 3 luni ale anului au fost înmatriculate în România peste 152.000 de vehicule rutiere destinate transportului de persoane, dintre care peste 150.000 de autoturisme, 643 autobuze, cu circa 1.200 de mopede şi motociclete. În trimestrul I 2017 comparativ cu acelaşi trimestru din anul anterior, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 3,6%, mai arată datele INS.
Ce se ascunde în spatele deciziei de reducere a rezervelor în valută şi a creşterii excesului de lichiditate, ne spune economica.net.
O masă critică de circa 13 miliarde de lei – 10 miliarde lei, excedentul de lichiditate de pe piaţa interbancară şi 3 miliarde lei, cei 2% eliberaţi de BNR prin reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) de la 10% la 8% pentru creditele în valută - va ţine în frâu creşterea ROBOR (care a avansat cu un punct de bază într-o singură săptămână) şi a dobânzilor la titlurile de stat. Anunţul BNR referitor la scăderea RMO nu înseamnă decât împrumut ieftin pentru un stat cu deficite mari şi o apreciere a monedei naţionale pe termen scurt.
BNR a eliberat în piaţă încă 500-600 de milioane de euro prin reducerea rezervei minime obligatorii la creditele în valută. Pe lângă cei 10 miliarde de lei pe care băncile comerciale îi plasează zilnic la BNR, preferând dobânda acordată de banca centrală la facilitatea de depozit, de 0,25%, cei aproximativ 3 miliarde de lei eliberaţi prin ultima decizie de politică monetară a BNR au două şanse: fie să rămână în monedă unică europeană şi să servească închiderii puţinelor linii de credit extern rămase deschise la băncile din România, fie să fie folosiţi pentru ieftinirea leilor - o teorie mai veche a economiştilor financiar bancari - prin care statul se va împrumuta în continuare ieftin din România iar dobânda la creditele în lei va putea fi ţinută mult mai uşor sub control.
Comentarii articol (0)