România 2017 vs. România 2008 - asemănări și deosebiri, titrează capital.ro.
Creșteri de salarii și pensii, tăieri de taxe, deficit bugetar ce pare a fi greu de ținut sub control, totul bazat pe ideea unei creșteri economice continue. E vorba de anul de dinainte de criză sau de anul în curs?
În 2016 am avut cea mai mare creştere economică din UE, respectiv 4,8%. Anul acesta ar trebui să fie la fel - 5,2% conform Comisiei Naţionale de Prognoză, respectiv 4,4% conform Comisiei Europene. Iar evoluţia produsului intern brut ar trebui să rămână la cote înalte şi în 2018 (plus 3,9%). Aşa stăteau lucrurile şi în 2008 - după un 2007 cu un plus de 6% la PIB, economia a crescut într-adevăr încă şi mai puternic (cu 7,1%), doar pentru a se prăbuşi în 2009 (minus 7,1%) în ciuda prognozelor optimiste care, cu numai câteva luni înainte, vedeau o majorare cu şase procente.
Industria românească are nevoie de 10.000 de roboţi industriali pentru a rămâne competitivă, ne spune curierulnational.ro.
Potrivit Federaţiei Internaţionale pentru Robotică, România are 11 roboţi la 10.000 de lucrători industriali, în timp ce Polonia are 28, Ungaria - 57, iar Cehia - aproape 100.
Producătorii industriali din România au nevoie de investiţii masive în automatizare şi robotizare pentru a se adapta la actualele condiţii, caracterizate de creşterea salariilor din sector, de lipsa relativă de personal calificat şi necesitatea asimilării în producţie a produselor cu valoare adăugată ridicată. Potrivit Federaţiei Internaţionale pentru Robotică, România are 11 roboţi la 10.000 de lucrători industriali, în timp ce în Polonia numărul acestora este de 28, iar în Ungaria de 57 de roboţi la 10.000 de lucrători industriali. Cehia este cea mai dezvoltată piaţă central şi est-europeană, cu aproape 100 de roboţi la 10.000 de muncitori.
Comentarii articol (0)