Cel mai bun prieten al femeii logodite

Obiceiul oferirii unui inel, cu ocazia căsătoriei, se pare că datează încă din Roma antică, obicei care se păstrează până în zilele noastre, în majoritatea culturilor lumii. Odată ce o femeie accepta un inel, ea devenea proprietatea bărbatului care i l-a oferit, iar acesta, prin oferirea prețioasei podoabe, îi făcea o promisiune de iubire eternă și devotament.
 
Fierul era cel mai adesea folosit la confecționarea inelelor în Roma antică, simbolizând puternica legătură sentimentală pe care un bărbat o avea pentru viitoarea sa soție.
 
În perioada renașterii, în Italia, argintul a devenit cel mai folosit metal pentru confecționarea inelelor de logodnă. Pe lângă argint, inelul era decorat cu aliaje din cupru și sulfură de plumb (niello), ceea ce îi conferea bijuteriei un farmec aparte, dat de alăturarea dintre strălucirea metalului și negrul aliajului.
 
Odată cu trecerea anilor, inelele de logodnă au început să fie confecționate din aur, la care adesea se adăugau și pietre prețioase și semiprețioase, de obicei, geme corespunzătoare zilei de naștere sau zodiei miresei. Pietrele prețioase erau alese în funcție de mesajele pe care logodnicul voia să îl transmită alesei sale: rubinul semnifica o iubire înflăcărată, pasională; smaraldul simboliza speranța, iar diamantul era simbolul suprem al iubirii și al fidelității.
 
Diamantele, adăugate de către venețieni inelelor de logodnă, încă din secolul al XV-lea, au rămas extrem de populare până în zilele noastre, italienii spunând adesea că o căsătorie trebuie să fie la fel de rezistentă și de puternică precum diamantul.
 
Superstițiile italienilor spun că luminile reflectate de fețele diamantului au darul de a apăra cuplul de spiritele rele, geloase pe fericirea și împlinirea logodnicilor.
 
Totodată, în Italia se crede, încă din Evul Mediu, că puritatea și strălucirea diamantului își au originea chiar din flăcările dragostei.
 
Inelul de logodnă este extraordinar de prețuit nu doar datorită valorii sale materiale, ci și pentru că superstiția spune că pierderea lui este semn de mare ghinion.