Scutirea firmelor private de obligația transmiterii și actualizării online a situației privind datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile este prevăzută în Legea nr. 155/2017, aflată de joi în vigoare.
Cu alte cuvinte, asta înseamnă că la acest moment doar companiile cu capital integral/ majoritar/ minoritar de stat mai sunt obligate să raporteze autorităților o evidență a facturilor neachitate și a datoriilor cu scadența depășită cu mai mult de 30 de zile, în condițiile în care, din septembrie anul trecut și până acum, măsura viza, cel puțin la nivel teoretic, toate persoanele juridice, fie ele private sau de stat.
Practic, raportarea trebuie transmisă online către Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Buşteni, o instituţie publică subordonată Ministerului Economiei, la o "adresă dedicată în acest scop". Totuși, această căsuță de e-mail nu a fost făcută publică nici până acum, acesta fiind și principalul motiv pentru care prevederea introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2016 nu s-a aplicat efectiv până acum.
Mai exact, vorbim de norme de aplicare pentru noile prevederi, care să clarifice procedura prin care companiile publice să-și îndeplinească obligațiile. De altfel, Ministerul Economiei ne spunea în decembrie 2016 că normele metodologice au fost elaborate și se află pe circuitul de avizare internă. Totuși, acestea nu au fost făcute publice nici până acum, astfel că prevederile din OG nr. 22/2016 nu se pot aplica efectiv.
Evidența obligațiilor de plată și evidența creanțelor trebuie realizată pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor, potrivit reglementărilor în vigoare. În plus, situaţia trebuie actualizată de către firmele cu capital de stat în termen de o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări survenite.
Potrivit normelor în vigoare, în cazul debitorului, situaţia trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- denumirea, sediul social şi codul fiscal;
- denumirea, sediul social şi codul fiscal al creditorului;
- numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului.
În acelaşi timp, atunci când o firmă cu capital de stat are calitatea de creditor, furnizează în situaţia amintită următoarele date de identificare:
- denumirea, sediul social şi codul fiscal;
- denumirea, sediul social şi codul fiscal al debitorului;
- numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor.
Notă: Firmele cu capital de stat ce nu respectă prevederile vor risca să fie sancționate cu amenzi de până la 5.000 de lei. Mai multe detalii puteți citi aici.
Comentarii articol (0)