Ordinul ANAF nr. 2.372/2017 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (700) "Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal", cod 14.13.01.10.01 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017 și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2018.
Concret, noua declarație va permite contribuabililor, de la anul, modificarea online, cu ajutorul internetului, a categoriilor de obligații fiscale declarative care sunt înscrise în vectorul fiscal, cu o excepție: solicitarea înregistrării în scopuri de TVA.
Potrivit normelor în vigoare, vectorul fiscal reprezintă totalitatea tipurilor de obligații fiscale pentru care există obligații de declarare cu caracter permanent. Astfel, pe lângă TVA, printre celelalte obligații fiscale de declarare regăsim impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venitul din salarii, contribuțiile sociale sau impozitul specific unor activități, aplicabil firmele din domeniul cazării și alimentației publice.
Spre exemplu, la începutul acestui an, au existat numeroase firme care au trebuit să treacă de la plata impozitului pe profit la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, iar modificarea sistemului de impunere s-a făcut prin depunerea "Declarației de înregistrare fiscală/de mențiuni" - formular 010.
În altă ordine de idei, numeroase firme din domeniul cazării și cel al alimentației publice ce au avut în 2016 afaceri cuprinse între 100.001 și 500.000 de euro au trebuit să treacă, din august 2017, de la plata impozitului specific la impozit „micro”, modificarea sistemului făcându-se asemănător, prin depunerea formularului 010.
Totuși, pe lângă formularul 010, există și alte declarații de înregistrare fiscală/mențiuni ce vor fi înlocuite cu declarația 700. Mai precis, vorbim despre formularele 020 - "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal" sau 070 - "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere" (cazul PFA-urilor).
Potrivit Codului de procedură fiscală, orice modificare apărută în vectorul fiscal trebuie transmisă Fiscului în termen de 15 zile de la producerea acesteia, prin completarea și depunerea declarației de mențiuni. În plus, formularul trebuie însoțit de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în acesta.
De la 1 ianuarie 2018 însă, atunci când noul formular 700 va intra în vigoare, declararea înregistrărilor sau mențiunilor privind vectorul fiscal se va putea face doar online, cu excepția solicitării înregistrării în scopuri de TVA.
"În vederea eficientizării administrării fiscale și pentru minimizarea eforturilor de conformare a contribuabililor, prin proiectul de ordin se propune asigurarea posibilității de modificare de către contribuabili, prin intermediul Internetului, a categoriilor de obligații fiscale declarative, care, potrivit legii, sunt înscrise în vectorul fiscal, cu excepția solicitării de înregistrare în scopuri de TVA", scrie în referatul de aprobare care a însoțit Ordinul ANAF nr. 2.372/2017 în forma sa de proiect.
Astfel, dacă în prezent declarației de înregistrare fiscală îi sunt anexate documente doveditoare, din 2018 nu va mai fi necesară depunerea acestor acte, odată cu declarația de mențiuni.