Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative va intra mâine în vigoare și aduce noi prevederi pentru obținerea calității de auditor financiar și efectuarea auditului statutar.
Acesta din urmă este, potrivit actului normativ, un audit al situațiilor financiare anuale individuale sau al situațiilor financiare anuale consolidate efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit, în măsura în care:
- este obligatoriu în temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului intern;
- este efectuat în mod voluntar la entitățile mici, iar situațiile financiare auditate sunt publicate, împreună cu raportul de audit statutar.
Auditul statutar se efectuează de către auditorii financiari sau de firmele de audit autorizate în România, care se înscriu ca membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România și care se înregistrează într-un Registru public electronic.
De altfel, acesta este și unul dintre obiectivele urmărite prin publicarea actului normativ, respectiv unificarea noțiunilor de auditor statutar (noțiune introdusă prin OUG nr. 90/2008, ce va fi abrogată mâine) și de auditor financiar, profesie reglementată de OUG nr. 75/1999, act ce va rămâne în vigoare.
Astfel, va exista o singură autorizare și doar calitatea de auditor financiar, care va desemna persoanele fizice autorizate să efectueze activitatea de audit financiar, inclusiv activitatea de audit statutar.
Conform Legii nr. 162/2017, o firmă de audit autorizată într-un stat membru are dreptul să efectueze audit statutar în România cu condiția ca partenerul-cheie de audit (auditorul desemnat) care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit să fie autorizat ca auditor financiar în țara noastră.
Ca regulă, Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS) autorizează numai persoanele fizice sau firmele cu o bună reputație. Buna reputație trebuie să aibă în vedere un comportament adecvat, cu respectarea cerințelor Codului etic emis de Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și adoptat de ASPAAS.
În plus, pe lângă buna reputație de care trebuie să se bucure, auditorii financiari trebuie să îndeplinească mai multe cerințe pentru a se putea autoriza, după cum urmează:
- să fie licențiați ai unei instituții de învățământ superior sau au un nivel echivalent;
- să fi urmat un curs de instruire teoretică organizat sau recunoscut de ASPAAS;
- să fi efectuat un stagiu de pregătire practică;
- să fi promovat examenul de competență profesională, organizat sau recunoscut de ASPAAS.
Totodată, auditorii financiari trebuie să participe la programe adecvate de formare continuă pentru a-și menține cunoștințele teoretice, competențele și valorile profesionale la un nivel suficient de înalt. Atunci când efectuează un audit statutar, auditorul financiar și/sau firma de audit, precum și orice persoană fizică aflată în poziția de a influența în mod direct sau indirect rezultatul auditului statutar trebuie să fie independentă de entitatea auditată și să nu fie implicată în procesul decizional al entității auditate.
Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să prezinte rezultatele auditului statutar într-un raport de audit. Așa cum am explicat și aici, raportul de audit se întocmește în scris și conține:
- o introducere care identifică cel puţin situaţiile financiare care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
- o descriere a domeniului de aplicare al auditului statutar, care identifică cel puţin standardele de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar;
- o opinie de audit care este fără rezerve, cu rezerve sau contrară şi care prezintă clar punctul de vedere al auditorului statutar cu privire la următoarele:
- dacă situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul relevant de raportare financiară;
- după caz, dacă situaţiile financiare anuale sunt conforme cerinţelor legale aplicabile.
- o menţiune privind aspectele asupra cărora auditorul statutar atrage atenţia prin evidenţiere, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve.
Raportul de audit trebuie semnat și datat de către auditorul statutar. În cazul în care auditul statutar este efectuat de o firmă de audit, raportul de audit poartă semnătura cel puţin a auditorului statutar care a efectuat auditul în numele firmei de audit.
Firmele supuse auditării
Ca regulă, situaţiile financiare anuale ale entităţilor mijlocii şi mari, precum şi ale societăţilor/companiilor naţionale, societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat şi regiilor autonome sunt auditate de unul sau mai mulţi auditori statutari sau firme de audit.
Totodată, sunt supuse auditului și entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele criterii:
- totalul activelor: 16.000.000 de lei;
- cifra de afaceri netă: 32.000.000 de lei;
- numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Pentru entitățile enumerate anterior, obligația de auditare se aplică atunci când acestea depăşesc limitele respective în două exerciţii financiare consecutive. De asemenea, acestea sunt scutite de la obligaţia de auditare a situaţiilor financiare anuale dacă limitele a două dintre cele trei criterii menţionate nu sunt depăşite în două exerciţii financiare consecutive.
Notă: În altă ordine de idei, Legea nr. 162/2017 aduce schimbări în activitatea experților contabili și contabililor autorizați. Aveți detaliile aici.
Comentarii articol (0)