Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat în data de 3 mai 2017 submăsura 6.3 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) destinată dezvoltării fermelor mici. Cu doar două săptămâni înaintea închiderii sesiunii on-line de primire a cererilor de finanțare, valoarea proiectelor depuse este încă mai mică decât bugetul disponibil, astfel că șansele de a obține fonduri nerambursabile sunt foarte ridicate.
Sesiunea de primire a proiectelor se va încheia în data de 31 iulie 2017, iar bugetul disponibil este de 105 de milioane de euro. Până în prezent, au fost depuse cereri de finanțare în valoare totală de sub 33 de milioane de euro.
Printre beneficiarii eligibili în cadrul acestei linii de finanțare se numără:
- persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale;
- societățile comerciale, dar și societățile cu răspundere limitată debutante (SRL-D);
- societățile agricole.
Ajutorul nerambusabil poate fi utilizat pentru dezvoltarea fermelor mici în următoarele domenii:
- producția de cereale;
- plante medicinale;
- flori și plante ornamentale;
- ferme de creștere a animalelor și păsărilor;
- gospodăriile care dețin stupi de albine;
- gospodăriile mixte în care sunt combinate sectoarele vegetale și zootehnice.
La depunerea proiectului este necesară redactarea unei documentații ce include planul de afaceri, acesta fiind organizat sub forma a zece capitole:
- date generale;
- descrierea situației actuale și bazele de producție ale solicitantului;
- valoarea sprijinului;
- descrierea principiilor de selecție îndeplinite;
- obiectivele și detalierea acțiunilor propuse pentru atingerea acestora;
- piața de aprovizionare și desfacere, concurența și strategia de piață ce va fi aplicată;
- produsele obținute în timplul implementării și oportunitățile de piață;
- graficul de timp pentru realizarea obiectivelor și etapelor;
- evaluarea principalelor riscuri;
- prognoza veniturilor, a cheltuielilor și a rezultatelor financiare.
Capitolul 1 – Datele generale ale solicitantului
Acest capitol introductiv al planului de afaceri va cuprinde, într-o manieră succintă și clară, informațiile de bază privind solicitantul de fonduri nerambursabile:
- denumirea solicitantului, așa cum apare pe actele de înființare;
- datele de identificare ale solicitantului, în această categorie fiind incluse: codul unic de înmatriculare, numărul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), adresa sediului social, datele de contact (cel puțin numărul de telefon și adresa de e-mail);
- obiectul de activitate se va completa în funcție de codul CAEN înregistrat la ONRC și care face obiectul planului de afaceri;
- datele de identificare ale responsabilului legal. În cadrul acestei linii de finanțare nu se solicită constituirea unei echipe de proiect, astfel că toate atribuțiile acesteia vor fi preluate de o singură persoană, ea îndeplinind atribuțiile de responsabil legal pentru implementarea proiectului și menținerea investiției în cadrul parametrilor asumați. Se va prezenta pregătirea profesională pe care responsabilul legal o are în domeniul în care proiectul se realizează.
Capitolul 2 – Descrierea situației actuale
În cadrul acestui capitol trebuie prezentat istoricul activității solicitantului, de la momentul înființării și până la data la care cererea de finanțare este depusă spre finanțare.
Se va pune accent pe oferirea următoarelor informații:
- modul de constituire sau de preluare a exploataţiei;
- numărul de salariaţi;
- data înregistrării la ONRC şi forma de organizare sub care s-a înregistrat.
De asemenea, se vor prezenta informații precise privind structura exploatației agricole deținute, prezentând tipul culturii sau specia de animale, dar și numărul de capete sau de hectare deținute.
Descrierea situației actuale presupune, de asemenea, prezentarea unor informații de context privind înzestrarea tehnică a societății.
Capitolul 3 – Valoarea sprijinului solicitat
Conform ghidului solicitantului, în cadrul acestei măsuri de finanțare se acordă un ajutor financiar nerambursabil în sumă fixă de 15.000 de euro în două tranșe:
- prima tranșă este de 75% și se acordă imediat ce a fost semnat contractul de finanțare. Această sumă de bani poate fi folosită pentru implementarea activităților descrise în cadrul planului de afaceri, asigurând achiziția echipamentelor, utilajelor, instalațiilor propuse;
- cea de-a doua tranșă a ajutorului este de 25% din valoarea totală și se acordă atunci când planul de afaceri a fost complet și corect implementat, dar nu mai târziu de cinci ani de zile. Ajutorul poate fi cerut și mai devreme, atunci când obiectivele asumate au fost realizate. În caz contrar, se reziliază contractul de finanțare semnat, iar valoarea acordată ca avans este recuperată.
Pentru a fi eligibil în cadrul acestei măsuri de finanțare, exploatația agricolă trebuie să se încadreze în categoria fermelor mici, astfel că dimensiunea economică trebuie să se regăsească în intervalul 4.000 – 11.999 de S.O.
Modalitatea de calcul a dimensiunii economice a unei ferme a fost detaliată în cadrul acestui articol.
Capitolul 4 – Descrierea principiilor de selecție îndepliniți
În cadrul acestei măsuri de finanțare, ca de altfel în toate cazurile în care este acordată o finanțare nerambusabilă din surse europene sau naționale, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut în cadrul unor principii de selecție expuse în cadrul ghidului solicitantului.
Astfel, selecția proiectelor se va realiza în funcție de punctajul obținut de către fiecare proiect în parte, în limita bugetului disponibil pentru respectivul apel de proiecte.
În cadrul acestei sesiuni, se aplică următoarele criterii de selecție:
- nivelul de calificare în domeniul agricol al responsabilului legal de proiect;
- sectorul în care se realizează investiția. Atât sectorul zootehnic, cât și sectorul vegetal au o clasificare a speciilor de animale și a tipurilor de culturi pentru care acordă un punctaj mai mare, impulsionând, asfel, realizarea investițiilor în aceste domenii;
- potențialul agricol al zonei în care se realizează investiția, pentru a încuraja investițiile realizate în tipuri de culturi și specii de animale cu un potențial agricul ridicat sau mediu;
- principiul fermei de familie. Astfel, în cazul în care proiectul este depus de către o formă de asociere familială (așa cum este întreprinderea familială), proiectul va beneficia de un punctaj superior;
- principiul raselor și soiurilor autohnone, încercându-se descurajarea investițiilor în ferme ce propun exploatarea unor soiuri și rase de import.
Capitolul 5 – Obiectivele și detalierea acțiunilor propuse
Se vor descrie detaliat măsurile care se vor lua pentru creşterea veniturilor exploataţiei, prin restructurare sau modernizare, alte modalităţi de îmbunătăţire a exploataţiei faţă de situaţia prezentată la momentul depunerii Cererii de Finanţare.
În vederea modernizării sau dezvoltării exploatației nu sunt permise acțiuni care să prevadă cheltuieli cu echipamentele sau utilajele second-hand.
Solicitantul nu va reduce dimensiunea economică prevăzută la depunerea cererii de finanțare a exploatației agricole pe durata de execuție a proiectului cu mai mult de 15% și nu poate scădea în nici o situație, sub pragul minim de 4.000 SO stabilit prin condițiile de eligibilitate.
Pe întreaga durată de execuție și monitorizare a proiectului se va păstra sectorul dominant pentru care proiectul a fost selectat şi contractat.
Tot în cadrul acestui capitol este necesară prezentarea modalităţii de derulare a etapelor de implementare a obiectivelor propuse prin Planul de afaceri, în condițiile în care perioada maximă permisă pentru implementarea planului de afaceri este de trei ani de zile, cu excepția proiectelor din sfera plantațiilor pomicole care au la dispoziție cinci ani de zile pentru finalizarea activităților propuse.
Capitolul 6 - Piața și concurența
Acest capitol va cupinde informațiile despre descrierea produselor, dar și a segmentului țintă de clienți pe care antreprenorul anticipează că afacerea îi va avea după ce proiectul este implementat. De asemenea, se va realiza o analiză comparativă a produselor sau serviciilor societății prin comparație cu cele ale principalilor concurenți identificați, indicând avantajele și dezavantajele concurențiale.
În plus, se vor descrie modalitățile de vânzare, indicând dacă produsele sunt vândute cu amănuntul sau cu ridicata, prin intermediul magazinului propriu sau cu ajutorul unei rețele de distribuție, dacă este necesar ca clientul să vină în magazin sau se vor transporta cu ajutorul unui curier, etc.
De asemenea, în cadrul acestui capitol se vor indica principalii furnizori ai proiectului, precizând următoarele informații:
- denumirea furnizorilor de materii prime sau materiale;
- produsele sau serviciile oferite;
- cantitatea aproximativă;
- valoarea aproximativă;
- procentul deținut de fiecare furnizor în totalul cheltuielilor cu materii prime și materiale.
Potențialii clienți ai societății vor fi prezentanți sumar, indicând și valoarea estimată a vânzărilor și ponderea lor în cifra de afaceri a societății.
Capitolul 7 - Produsele obținute și oportunitățile de piață
În cadrul acestei secţiuni se detaliază elementele (pentru o mai bună înţelegere de către persoanele care verifică studiul) care au stat la baza realizării previzionării:
- gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- modul cum evoluează acesta în timp;
- producţia fizică existentă şi producţia fizică estimată în urma realizării investiţiei.
Se va preciza inclusiv modalitatea de utilizare sau devalorificare pentru restul producției obținute și care nu este comercializată.
La verificarea conformităţii Planului de afaceri, nu mai târziu de trei sau cinci ani de zile (doar în cazul exploatațiilor pomicole) de la data semnării deciziei de finantare, beneficiarul trebuie să demonstreze următoarele:
- a comercializat producţie proprie de minimum de 20% din valoarea primei tranșe de sprijin;
- a îmbunătăţit sau modernizat exploatația agricolă în conformitate cu cele precizate în Planul de afaceri;
- a demarat implementarea Planului de afaceri în cel mult nouă luni de la data semnării Deciziei de finanțare;
- a realizat toate angajamentele asumate la depunerea cererii de finanțare.
Capitolul 8 - Graficul de timp pentru realizarea obiectivelor
Graficul de timp pentru realizarea obiectivelor trebuie să fie exprimat din punct de vedere valoric pe luni şi activităţi şi să ţină cont de următoarele date:
- pentru sectorul vegetal şi zootehnic perioada de implementare şi termenul de depunere a celei de a doua tranşe de sprijin nu va depăşi 33 luni de la data semnării Deciziei de finanţare;
- pentru investiţiile realizate în sectorul pomicol termenul de depunere a celei de a doua tranşe de sprijin nu va depăşi 57 luni de la data semnării Deciziei de finanţare.
Graficul de timp trebuie să reflecte menţinerea criteriilor de eligibilitate şi selecţie pe tot parcursul implementării planului de afaceri. Astfel, dimensiunea exploataţiei nu poate să scadă sub dimensiunea cu care exploataţia a beneficiat de sprijin, iar în structura culturilor, cultura / grupa de animale cu pondere majoritară trebuie să rămână majoritară pe tot parcursul implementării planului de afaceri.
Capitolul 9 - Evaluarea principalelor riscuri
Se va realiza o scurtă prezentare a principalelor riscuri care se pot identifica pe parcursul implementării proiectului, cauzele şi efectele acestora asupra producţiei totale obţinute şi după caz, modalităţile de combatere a acestora.
În cadrul acestui capitol se vor menţiona următoarele tipuri de riscuri:
- riscul neîndeplinirii criteriilor legate de începerea implementării planului de afaceri;
- riscul gestionării afacerii agricole dintr-o localitate aflată la distanţă faţă de exploataţie, ceea ce afectează capacitatea fermierului de a o gestiona adecvat.
- riscul de a nu îndeplini obiectivele suplimentare propuse de solicitant prin acţiunile stabilite în prezentul plan de afaceri.
În completarea acestei liste, solicitanții pot propune și alte riscuri, făcând o analiză similară.
Capitolul 10 - Prognoza veniturilor și a cheltuielilor
Secțiunea finală a planului de afaceri este rezervată analizei veniturilor și cheltuielilor pe care afacerea finanțată le poate genera pe termen de cinci ani de zile, inclusiv pentru anul în care cererea de finanțare a fost depusă.
Veniturile și cheltuielile vor fi prezentate grupat pe cele două sectoare agricole: vegetal și zootehnic.
În cadrul acestei măsuri, cererile de finanțare se depun însoțite de planuri de afaceri și restul documentelor necesare în sistem on-line, în cadrul aplicației disponibile pe site-ul AFIR.