Avertisment: Una din două conserve de ton are peşte contaminat cu Cesiu 137
Asociația Pro Consumatori (fosta Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România), membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 33 de conserve de ton provenite din Thailanda, Filipine, Spania, Ecuador, Cote D'Ivoire, Bulgaria, Vietnam, Ghana, Seychelles, Mauritius, Grecia şi Italia. 40% din conservele de ton analizate sunt fie etichetate greșit, fie nu conțin suficiente informații pentru consumatori. La două din cinci conserve de ton nu este menționată, pe eticheta, zona de pescuit.
"La alegerea unei conserve de ton trebuie să se aibă în vedere conținutul de ton din conservă, cantitatea de proteine, de grăsimi şi de sare la 100 de grame de produs. Un alt aspect important îl reprezintă şi locul unde a fost pescuit peştele, întrucât cel capturat în Oceanul Pacific este iradiat cu Cesiu 137 în urma accidentului nuclear de la Fukushima din anul 2011. Din păcate, ingerarea unui aliment radioactiv este cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului, în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv. Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88", a precizat Costel Stanciu, președinte APC.
Noua senzație a internetului și pericolul din spatele ei
Creată în Arabia Saudită, această nouă senzație pe internet se numește Sarahah și permite trimiterea de mesaje anonime. Amenință dominația americană pe rețelele sociale. Sarahah se clasa în iulie în topul celor mai descărcate aplicații mobile. O ascensiune fulgerătoare, dar în același timp fragilă, din cauza numeroaselor derive. A fost numită „tărâm pentru ațâțarea urii”, deși nu asta și-a dorit creatorul ei.
În august, Sarahah număra 62 de milioane de utilizatori, mare parte din ei fiind adolescenți. Deja sunt voci care vorbesc despre pericolul pe care îl reprezintă facilitarea de mesaje anonime pe net, făcând legătura, între altele, cu celebrul joc „Balena albastră”.
Marile puteri, negocieri pentru înarmarea României
Cele mai puternice state din lume s-au înscris într-o cursă acerbă pentru vânzarea de armament către România. Vrem avioane de la americani, elicoptere de la francezi şi transportoare blindate de la nemţi. O listă care arată bine pe hârtie, care însă vine cu o notă de plată de zeci de miliarde de euro, care ar trebui achitată în următorii zece ani. La schimb, România oferă teren de antrenament şi avantajul poziţionării ţării noastre, la graniţa NATO cu Rusia.
Comentarii articol (1)