avocatnet.ro 
Angajatorii au posibilitatea să monitorizeze conversaţiile online ale salariaţilor din timpul orelor de lucru, în anumite condiţii, însă, atunci când instanțele analizează posibilele încălcări ale dreptului la viață privată, ele trebuie să verifice dacă există un echilibru just între măsura angajatorului și dreptul salariatului. Aceasta este concluzia la care a ajuns azi Marea Cameră a CEDO, care a considerat că neîndeplinirea obligației statului de a verifica acest echilibru duce la o încălcare a dreptului la viață privată al salariatului, potrivit unui comunicat.
Anul trecut, judecătorii care s-au pronunțat întâia dată cu privire la cazul salariatului Bărbulescu, un inginer român concediat în 2007 pentru folosirea calculatorului de la birou în scopuri personale (conversații cu fratele și logodnica sa), au considerat că nu a fost vorba de o încălcare a dreptului românului la viață privată (drept recunoscut atât de legislația noastră națională, cât și de CEDO). Judecătorii CEDO au spus atunci că angajatorul poate să monitorizeze conversațiile salariaților la muncă, dar în anumite condiții, însă au considerat că instanțele române nu au greșit atunci când au pus în balanță măsura luată de angajator cu respectarea dreptului salariatului. Prin urmare, au considerat că nu a fost vorba de încălcarea dreptului la viață privată.
Decizia luată azi de Marea Cameră a CEDO este diferită de cea dată de judecătorii CEDO în 2016 și este definitivă, dată ca urmare a faptului că inginerul român a contestat decizia dată anul trecut. Concret, Marea Cameră a concluzionat că a fost vorba de o încălcare a dreptului la viață privată, iar instanțele române au eșuat în a-și face treaba când au analizat acest caz la vremea respectivă.
Ce a subliniat Marea Cameră, pe scurt:
- instanțele române nu au stabilit dacă salariatul a știut dinainte despre faptul că-i sunt monitorizate conversațiile și cum anume se face monitorizarea; or, conform judecătorilor CEDO, acest lucru e obligatoriu, iar în cazul Bărbulescu nu s-a întâmplat;
- judecătorii români nu au stabilit care a fost scopul monitorizării, cu toate că angajatorul a monitorizat toate conversațiile salariatului său; de asemenea, judecătorii nu au pus sub semnul întrebării legitimitatea supravegherii efectuate de angajator;
- nu s-a analizat de către instanțe dacă scopul urmărit de angajator putea fi atins prin alte mijloace, mai puțin intrusive în viața privată a salariatului său; în plus, judecătorii noștri nu au luat în considerare consecințele destul de serioase ale monitorizării salariatului - concedierea sa.
Pentru aceste motive, Marea Cameră a găsit azi că instanțele române au eșuat în a proteja dreptul la viață privată și la corespondență al salariatului român și nu au asigurat un just echilibru între interesele angajatorului și cele ale salariatului.
Notă: Deciziile date la CEDO, mai ales dacă vorbim de cele prin care se constată încălcarea unor drepturi, cum este cazul decizii date azi de Marea Cameră, sunt repere obligatorii pentru judecătorii români care se confruntă cu cazuri similare. Deciziile date de o Cameră a CEDO pot fi retrimise apoi Marii Camere, pentru o a a doua analiză, însă deciziile date de aceasta din urmă nu mai pot fi contestate în niciun mod. Hotărârile care constată existenţa unor violări au caracter obligatoriu pentru statul român, care e obligat la executarea lor.
venturianov