Split TVA, adică un sistem de plată defalcată a acestei taxe, trebuie aplicat obligatoriu de la 1 ianuarie 2018 de către firmele cu datorii la plata TVA sau aflate în insolvență.
Așadar, pentru aceste entități există obligativitatea deschiderii de conturi dedicate pentru încasarea/plata TVA. Concret, acestea sunt deschise fie la Trezorerie, în mod gratuit și fără perceperea de comisioane, fie la bănci, acolo unde conturile de TVA pot fi comisionate conform regulilor fiecărei unități bancare.
Trezoreria deschide gratuit și automat câte un cont de TVA pentru toți operatorii economici plătitori de TVA, fără a fi necesară o solicitare scrisă din partea acestora și fără a fi percepute comisioane. Conturile deschise la instituția amintită pot fi folosite doar pentru plățile în lei și sunt necesare, printre altele, pentru încasarea sumelor de la instituțiile de stat.
Pentru alte operațiuni, cum ar fi tranzacțiile cu alte companii private, firmele au nevoie de cel puțin un cont de TVA deschis la o bancă. Potrivit normelor în vigoare, băncile pot deschide din oficiu conturi de TVA pentru toți clienții lor care sunt înregistrați în scop de TVA, informându-i pe aceștia despre deschiderea contului și costul de administrare sau comisioanele practicate.
Contul de TVA deschis de bancă poate fi validat de contribuabili în termen de 90 de zile lucrătoare, în caz contrar instituția de credit având obligația de a-l închide.
Spre deosebire de trezorerie, unde se deschid numai conturi în lei, la bănci pot fi deschise și conturi în valută. Astfel că așa se poate ajunge ca o firmă să aibă două conturi de TVA deschise: un cont de TVA pentru plățile în lei, deschis la trezorerie, și un cont de TVA pentru plățile în valută, deschis la o bancă.
În egală măsură, pot fi deschise și mai multe conturi, astfel că o firmă cu cod de TVA va putea avea un număr nelimitat de conturi de TVA.
Notă: Toate discuțiile importante pe subiectul sistemului split TVA sunt disponibile aici.