În cadrul schemei de minimis ce s-a aflat la baza organizării programului de finanțare Start-up Nation, o atenție distinctă a fost acordată prezenței în mediul online a beneficiarilor și a produselor sau serviciilor pe care aceștia le vor oferi ca urmare a finalizării investițiilor aprobate.
Prezența și promovarea în pe internet a activității societății nu mai reprezintă, de multă vreme, un simplu moft al antreprenorilor. Pe măsură ce internetul a putut fi accesat utilizând dispozitive portabile de mici dimensiuni (mai ales în cazul dezvoltării telefoanelor inteligente), mediul online poate genera o parte însemnată a cifrei de afaceri anuale, ajungându-se în situația în care anumite companii sunt total dependente de comerțul generat online.
Prin urmare, mulți dintre cei peste 8.600 de beneficiari ai acestui program de finanțare au prevăzut, în cadrul planurilor de afaceri, investiții în crearea unui site de prezentare și promovarea societății în mediul online. Trebuie precizat că realizarea unui site web nu este posibilă în situația în care planul de afaceri nu a prevăzut, încă de la început, aceste cheltuieli.
Realizarea unei pagini web pentru prezentarea și promovarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor pe care acesta le oferă, precum și cheltuielile legate de promovare online trebuie să se încadreze într-un plafon de cel mult 8.000 de lei (inclusiv TVA, dacă furnizorul acestor servicii este înregistrat în scopuri de TVA).
Pentru ca realizarea unei pagini web să poată fi considerată o cheltuială eligibilă, iar cheltuielile aferente să fie decontate, este necesar ca societatea să nu aibă deja un site propriu. De asemenea, pagina web trebuie să fie funcțională la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis și trebuie să fie menținută pe întreaga perioadă de monitorizare, respectiv trei ani după finalizarea investiției.
Principalele activități aferente serviciilor de realizare a unui site web pe care beneficiarii le pot deconta sunt:
- cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting;
- optimizarea paginii web pentru principalele motoare de căutare;
- crearea paginilor, a meniului site-ului;
- realizarea legăturii între site și principalele canalele de social media utilizate de către beneficiar.
Suplimentar, în cazul în care beneficiarul și-a prevăzut în cadrul bugetului cheltuieli cu promovarea online a societății și activității desfășurate, pot fi incluse, de asemenea, activități legate de:
- promovarea realizată prin intermediul motoarelor de căutare, Google fiind, fără îndoială, cel mai accesat;
- promovarea realizată prin intermediul rețelelor de socializare, iar Facebook este, în acest caz, cel mai bun exemplu.
Metodele de promovare online platite către Google sau Facebook reprezintă unele dintre cele mai des întâlnite soluții de creștere a notorietății, însă generează rezultate doar pentru perioada de timp în care antreprenorul este dispus să investească bani. Imediat ce plățile pentru aceste metode de promovare încetează, rezultatele vor înceta la rândul lor.
Pentru decontare, e nevoie de documente justificative
Solicitanţii care au semnat acordul de finanţare au obligativitatea de a achiziţiona serviciile de realizare a unui site web și de promovare online în condiţii de piaţă, cu respectarea principiilor prevăzute în legislația în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Pentru acest lucru, beneficiarul trebuie să întocmească un dosar de achiziţie.
Dosarul de achiziție va fi prezentat după încheierea contractului, la momentul depunerii primei cereri de rambursar sau plată.
Pentru fiecare tip de cheltuială efectuată conform planului de afaceri, la formularul de decont, principalele documente atașate sunt următoarele:
- facturile emise de furnizor;
- instrumentele care fac dovada plății (ordine de plată, chitanțe, cotoarele filelor CEC etc).