De la 1 ianuarie 2018 și până la 31 decembrie 2020, România va beneficia de o nouă derogare din partea Comisiei Europene în ceea ce privește aplicarea regimului special de scutire de TVA pentru întreprinderile mici, ce va fi stabilită la suma de 88.500 de euro, echivalentul a 300.000 de lei, calculați la cursul de schimb de la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv 3,3817 lei pentru un euro.
Decizia Consiliului Uniunii Europene de autorizare a României să aplice o măsură specială de derogare a fost a fost adoptată recent și a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
De altfel, până la finalul lui 2017, România beneficiază de o derogare obținută încă din 2012 și prelungită ulterior, potrivit căreia pragul de scutire de TVA este fixat la 65.000 de euro, echivalentul a 220.000 de lei.
Intenția autorităților de a majora plafonul actual, de 220.000 de lei, de la care firmele sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA, la valoarea de 300.000 de lei (88.500 de euro), este inclusă într-un proiect de modificare a Codului fiscal, ce a trecut de Senat în iunie 2017 și care se află acum, pentru votul decisiv, la Camera Deputaților.
Însă, pentru ca noua măsură să poată fi aplicată, autoritățile aveau nevoie de o nouă aprobare din partea Consiliului Uniunii Europene, în condițiile în care nu se dorește doar prelungirea situației actuale, ci și creșterea plafonului maxim. Odată ce Consiliul a aprobat solicitarea României, proiectul de act normativ își va putea continua traseul legislativ și va putea fi adoptat în timp util, adică până la finalul anului.
Într-un răspuns formulat redacției noastre recent, reprezentanții MFP ne-au transmis că așteptau decizia autorităților europene, în condițiile în care fuseseră făcute demersurile necesare obținerii unei noi derogări: "În aceste condiții, vă informăm că decizia de punere în aplicare a Consiliului Uniunii Europene de autorizare a României să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva TVA se află, în prezent, în proces de adoptare", scria în răspunsul pe care MFP ni l-a transmis cu ceva timp în urmă.
De altfel, în lipsa obținerii derogării până la finalul anului, de la 1 ianuarie 2018 s-ar fi revenit la plafonul anterior de scutire, de 35.000 de euro.
Cine poate cere scutirea de la plata TVA
Codul fiscal stabilește, la articolul 310, că persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de scutire (65.000 de euro în prezent), poate aplica regimul special de scutire pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform normelor în vigoare.
Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea scutirii de taxa este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, operațiunile scutite cu drept de deducere și cele scutite fără drept de deducere, dacă acestea nu sunt accesorii activității principale, cu excepția:
- livrărilor de active fixe corporale sau necorporale, efectuate de persoana impozabilă;
- livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi.
O persoană impozabilă nou-înființată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activității economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, sub plafonul de scutire și nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare.
Notă: Odată ce România va implementa majorarea plafonului de la plata TVA, contribuabilii ce se vor situa în aria dintre 220.000 de lei (actualul plafon) și 300.000 de lei (noul plafon introdus) vor avea mai multe opțiuni, pe care le-am detaliat aici, cu ajutorul unui specialist.