Dispoziții legale (procedurale)
Din economia art. 835 din noul Cod de procedură civilă rezidă faptul că natura juridică a expertizei de evaluare este aceea a unei probe administrate în faza de executare silită în scopul evaluării bunului urmărit.
În conformitate cu dispozițiile art. 835, alin. 3 din Codul de procedură civilă, la cererea părților interesate sau în cazul în care executorul nu poate proceda la evaluare, executorul va numi un expert care să stabilească valoarea de circulație a imobilului.
În continuare, potrivit art. 835, alin. 7 din noul Cod de procedură civilă, o altă expertiză nu este admisibilă.
Evaluarea dispozițiilor legale
Deci, potrivit dispozițiilor legale, executorul judecătoresc procedează la evaluarea bunului urmărit în două situații:
- la cererea creditorului;
- în situația în care nu poate face el însuși evaluarea imobilului.
Deoarece, în temeiul art. 835, alin. 7 din noul Cod de procedură civilă, o altă expertiză nu mai este admisibila, rezultă că valoarea rezultată din raportul de evaluare nu poate fi contestată.
În concluzie, nu reprezintă o soluție contestarea pe calea contestației la executare propriu-zisă a valorii rezultate din raportul de evaluare. Așa cum este reglementată de art. 711 din noul Cod de procedura civilă, în cadrul contestației la executare poate fi atacată executarea silită însăși sau pot fi atacate actele de executare întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale. Raportul de evaluare nu reprezintă nici executare silită și nici act de executare întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale. Din contră, raportul de evaluare reprezintă un act de executare emis în baza dispozițiilor legale. Faptul că evaluarea nu este egală sau apropiată de valoarea de piață a imobilului nu conduce automat la concluzia că este raportul de evaluare este un act emis cu încălcarea dispozițiilor legale.
Ce reținem?
Reținem, așadar, că raportul de evaluarea are valoarea juridică unei probe administrate în fază de executare silită în scopul evaluării bunului urmărit, deci nu reprezintă un act de executare silită, acesta nu se circumscrie sferei actelor de executare care pot fi contestate în cadru procesual pe calea contestației la executare.
Ce soluții există?
Am înțeles că valoarea rezultată din raportul de evaluare nu poate fi contestată în niciun fel.
Soluția este ca, după primirea somației prin care ți se pune în vedere începerea executării silite, să depui la executorul judecătoresc o cerere prin care soliciți evaluarea bunului urmărit și, dacă este posibil, să depui și un raport de expertiză efectuat de către expert plătit de tine, în care să fie menționată valoarea imobilului. Această valoare menționată de expert trebuie să fie apropiată de valoarea la care dorești să fie evaluat bunul în cadrul executării silite.
Ce ai câștigat citind acest articol?
Onorariul unei consultații la un avocat specializat în executare silită sau avocat din București pentru executare silită. Aș putea adăuga chiar și taxa de timbru, care nu este deloc negljabilă, în cazul care ai fi formulat contestație la executare care ar fi fost respinsă.
Sigur că un avocat executare silită din orașul tău sau din București îți poate oferi lămuriri mult mai clare și soluții care se potrivesc concret situației tale. Este recomandabil să consulți un avocat executare silită din București sau din orașul tău, acest articol ajutându-te doar la identificarea soluțiilor.
Comentarii articol (0)