Modificarea regimului fiscal aplicabil PFA și celorlalte persoane care desfășoară activități independente (titulari de întreprinderi individuale sau familiale ori persoane ce exercită profesii liberale) este inclusă în OUG nr. 79/2017, publicată vineri în Monitorul Oficial.
Spre deosebire de forma inițiată a actului, promovată de Ministerul Finanțelor Publice, CAS va fi în continuare datorată de persoanele fizice ce obțin venituri din activități independente și sunt și salariate.
Asta înseamnă că PFA care obțin și venituri salariale vor datora CAS de 25%, noua cotă introdusă în Codul fiscal, raportat la un venit ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul salariului minim brut pe țară (1.900 de lei, potrivit Guvernului).
Practic, și în 2018, vor fi exceptate de la plata CAS doar persoanele fizice autorizate care obțin, concomitent, venituri din pensii, pentru care sunt asigurate în sistemul public de pensii sau într-un sistem propriu de asigurări sociale, cazul avocaților sau personalului monahal.
Notă: Mai multe detalii despre modul în care vor fi calculate contribuțiile la pensii și sănătate, din 2018, am scris aici.