Potrivit Ordinului pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2017 și Ordinului privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul II al anului 2017, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 935 din 27 noiembrie 2017, valorile tichetelor de masă și de creșă rămâne neschimbate momentan.
Practic, valoarea unui tichet de masă ar urma să se mențină la 15,09 lei, iar valoarea unuia de creșă să rămână la 440 de lei. Valoarea tichetelor de masă a suferit o creștere ușoară la începutul lui 2017, atunci când aceasta a crescut de la 15 la 15,09 lei. Spre deosebire de valoarea tichetului de masă, cea a tichetului de creșă este neschimbată de peste doi ani.
Conform Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, tichetele de masă sunt beneficii extra-salariale acordate de către angajatori salariaților “din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă”. Concret, acestea reprezintă o alocație individuală de hrană, costurile acesteia fiind suportate integral de către angajator.
Tichetele de creșă se acordă angajaților pentru creșterea copiilor în vârstă de până la doi ani sau de până la trei ani, pentru copiii cu handicap și, în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, acordarea lor se face la cererea unuia dintre părinți, în cazul în care angajații respectivi nu beneficiază de concediul și de indemnizația pentru creșterea copilului.