Mai multe modificări vor fi aduse în relația dintre cetățean și organele de poliție, iar una dintre acestea viza pedepsirea celor care jignesc public un polițist sau un alt organ de umărire penală sau de ordine publică, atunci când acesta este la datorie. Propunerea se găsea într-un Proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, în forma sa postată în dezbatere publică. Totuși, propunerea legislativă a trecut joi de votul Guvernului fără pedepsirea cu închisoare a jignirii polițiștilor.
"Întrebuințarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă", scria ințial în proiectul de lege, însă prevederea a fost eliminată.
Așadar, jignirea publică a unui organ de urmărire penală sau de ordine publică urma să se pedepsească cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală. Legea nr. 61/1991, cea în care s-ar fi introdus textul citat mai sus, cuprinde deja un text care prevede amenzi pentru jignirea, inclusiv amenințarea publică a unei persoane (indiferent cine ar fi aceasta).
"(...) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice", scrie acum în Legea nr. 61/1991, iar sancțiunea e amenda între 200 și 1.000 de lei.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, să fie aprobat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica. Deoarece prevederea a fost eliminată, jignirea polițiștilor NU se va putea pedepsi cu închisoare.
Comentarii articol (2)