1. Firmele au scăpat de depunerea unor formulare fiscale
Începutul anului 2017 a adus modificări importante Codului fiscal și celui de procedură fiscală. Un act normativ publicat în Monitorul Oficial la finalul anului 2016 a suspendat pentru o perioadă de trei ani de zile obligația de a transmite mai multe declarații informative (formularele 392 și 393). De asemenea, unii angajatori au fost și ei scutiți de obligația de a depune anual o declarație informativă privind impozitul reținut la sursă pe beneficiari de venit (formularul 205). Mai multe detalii sunt oferite în acest articol.
2. Firmele private nu mai trebuie să țină evidența datoriilor
La jumătatea anului 2017 a fost anulată obligația firmelor private de a-și ține evidența obligațiilor de plată și a creanțelor, în mod distinct și pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la fiecare debitor. Astfel, obligația acestei evidențe revine, în prezent, doar firmelor cu capital de stat. Prin urmare, și sancțiunile prevăzute pentru firmele ce încalcă aceste dispoziții revin, de la jumătatea anului 2017, tot firmelor cu capital de stat. Situația a fost explicată în amănunt, la momentul respectiv, iar informațiile suplimentare sunt oferite în acest articol.
3. Taxa auto a fost eliminată la începutul anului 2017
Una dintre cele mai importante modificări intrate în vigoare la începutul anului trecut se referă la eliminarea completă a timbrului de mediu, pe care proprietarii de mașini erau obligați să îl achite la prima înmatriculare a acestora.