Analiștii estimează un euro peste 4,7 lei în următorul an
Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România (Asociația Analiștilor Financiari Autorizați – n.red.) pentru luna noiembrie 2017 a crescut ușor, după cinci luni consecutive de scădere.
În luna noiembrie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a corectat marginal, după cinci luni consecutive de scădere, la valoarea de 44,1 puncte, fiind cu 0.7 puncte mai mare decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creştere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6891 (în creştere cu 470 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.7329 (valoare în creştere cu 512 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară).
Traversarea podului Giurgiu - Ruse se scumpește
Ministerul Transporturilor a propus modificarea tarifelor de trecere pentru podurile Giurgiu Ruse și Giurgeni - Vadu Oii.
Potrivit unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, Felix Stroe, odată aprobat ordinul un automobilist va plăti pentru trecerea podului Giurgiu-Ruse, sensul de ieșire din țară, suma de 14 lei, inclusiv TVA, față de 13 lei în prezent. În cazul microbuzelor de marfă cu masă sub 3,5 tone biletul de trecere va costa 28 de lei, față de 27 lei în prezent. Și tarifele aplicate trecerii celorlalte categorii de vehicule vor crește. Spre exemplu, dacă în prezent tariful de trecere pentru un camion, cu masă maximă autorizată peste 12 tone și cel mult trei axe, este de 111 lei, după aprobarea ordinului, tariful va fi de 115 lei.
Pentru celelalte poduri tarifele rămân neschimbate, cu excepția celor aplicate riveranilor la podul Giurgeni - Vadu Oii. Dacă în prezent acum se achită 62 de lei pentru 62 de treceri în termen de o lună, după aprobarea ordinului traversarea va fi gratuită, iar numărul de treceri va fi nelimitat, în condițiile unei valabilități a permisului de șase luni.
2017: Carburanții mai scumpi cu o cincime, în doar șase luni
Anul 2017 a fost anul "exploziei" prețurilor la carburanți.
Preţurile au crescut cu 19% în doar şase luni, potrivit Economica.net. Şoferii români au fost obligaţi să suporte, mai ales în ultima parte a anului, impactul dublu al creşterii preţurilor la petrol, dar şi al creşterii taxelor. Un plin de motorină este acum cu 42 de lei mai scump decât acum şase luni.
La data de 18 decembrie (ultimele date disponibile) preţul mediu de la benzinăriile din România era de 5,16 lei pe litru, iar la motorină de 5,27 lei pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană.
Care era situaţuia la jumătatea anului? Potrivit aceloraşi date, în 3 iulie, preţul mediu la benzină era de 4,52 lei pe litru, iar la motorină de 4,43 lei pe litru. Aşadar, în jumătate de an, benzina, raportată la aceste valori medii, s-a scumpit cu 64 de bani pe litru, iar motorina, de departe cel mai consumat carburant din România, cu 84 de bani pe litru. Aşadar, un plin de motorină, de 50 de litri, este mai scump acum cu 42 de lei decât în urmă cu şase luni.
Comentarii articol (0)