Noua prevedere este inclusă în Legea nr. 260/2017, care vine cu modificări la reglementările în domeniul inspecțiilor tehnice periodice.
Prima zi a acestui an a adus o regulă nouă în materie de ITP-uri. Și anume că autoturismele noi cu maximum opt locuri pe scaune, plus șoferul, se supun primei verificări tehnice după trei ani de la înmatriculare. Mai exact, acestea trebuie să fie nou-nouțe la momentul primei înmatriculări în România.
„Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei inspecții tehnice periodice la 3 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi”, scrie în actul normativ indicat. Astfel, abia începând cu a doua verificare tehnică se trece la perioada-standard de doi ani.
Până la finele anului 2017, mașinile noi la prima înmatriculare erau supuse primului ITP după doi ani, la fel ca oricare alt autoturism.
De menționat că, din acest an, mașinile vechi de cel puțin 12 ani trebuie supuse anual inspecției tehnice periodice, nu o dată la doi ani, cum era până în 2017.
Notă: Noua lege mai stabilește că mașinile pot trece de ITP, începând cu data de 20 mai 2018, numai dacă au deficiențe minore, aspect despre care am scris pe larg aici.
Comentarii articol (5)