Mașinile cu vechime de cel puțin 12 ani trebuie supuse mai des ITP-ului, începând din ianuarie 2018, conform Legii nr. 260/2017, care vine cu modificări la reglementările în domeniul inspecțiilor tehnice.
Mai exact, documentul prevede că, exceptând vehiculele de interes istoric, automobilele vechi de minimum 12 ani, care au cel mult opt locuri pe scaune (plus locul șoferului), trebuie să treacă ITP-ul în fiecare an pentru a putea fi conduse pe drumurile publice.
Până la finele anului 2017, acestea se verificau tehnic o dată la doi ani, ca oricare altă mașină cu maximum opt locuri pe scaune.
Potrivit legislației în vigoare, mașinile pot fi menținute în circulație numai dacă respectă cerințele tehnice specifice, fapt ce se constată numai prin inspecțiile tehnice periodice.
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, următoarea verificare tehnică, pentru mașinile mai vechi de 12 ani, se face la data stabilită în certificatul de înmatriculare. De exemplu, dacă cel mai recent ITP a fost făcut pe 1 decembrie 2017, următoarea verificare va fi pe 1 decembrie 2019 și abia apoi se va aplica termenul de un an (1 decembrie 2020). Însă dacă verificarea se face pe 10 ianuarie 2018, următoarea inspecție va fi pe 10 ianuarie 2019.
În ceea ce privește mașinile cu o vechime mai mică de 12 ani, ITP-ul se efectuează în continuare o dată la doi ani. Singura excepție de la regulă o reprezintă, de la 1 ianuarie 2018, autoturismele nou-nouțe la prima înmatriculare în România, pentru care primul ITP se face de-acum după trei ani.
Notă: Legea nr. 260/2017 stabilește că mașinile pot trece de ITP, începând cu data de 20 mai 2018, numai dacă au deficiențe minore, aspect despre care am scris mai multe aici.
Comentarii articol (7)