Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost lansate miercuri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor. Pentru a se aplica, acestea trebuie doar aprobate de Executiv și publicate în Monitorul Oficial.
Pe scurt, proiectul de HG face referire la următoarele aspecte principale:
Contribuții sociale obligatorii
- ca urmare a reorganizării contribuțiilor sociale, se vor abroga capitolele cu normele privind contribuțiile de șomaj, concedii medicale, riscuri profesionale și creanțe salariale;
- se vor elimina prevederile referitoare la baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, precum si prevederile referitoare la includerea indemnizațiilor pentru concedii medicale în baza lunară de calcul a contribuțiilor de asigurări de sănătate;
- în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură, asocieri cu persoane juridice, cedarea folosinței bunurilor, investiții și din alte surse, se vor elimina pevederile referitoare la stabilirea contribuției individuale de asigurări sociale (CAS) și a CASS individuale în funcție de venitul realizat;
- exemplificarea modului de încadrare a veniturilor realizate în anul fiscal 2017, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, în plafonul minim echivalent cu salariul de bază minim brut în vigoare în luna ianuarie 2018, pentru stabilirea obligației de plată a CAS pentru anul 2018, în contextul noului sistem de contribuții sociale;
- exemplificarea modului de încadrare a veniturilor realizate în anul fiscal 2017, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură, asocieri cu persoane juridice, cedarea folosinței bunurilor, investiții și din alte surse, în plafonul minim echivalentul a de 12 ori salariul de bază minim brut în vigoare în luna ianuarie 2018, pentru stabilirea obligației de plată a CASS pentru anul 2018, în contextul noului sistem de contribuții sociale;
- se va introduce capitolul „Contribuția asiguratorie pentru muncă”, prin care se aduc clarificări referitoare la contribuabilii care o datorează și la veniturile pentru care se datorează;
Impozitul pe profit
- precizări legate de cursul de schimb folosit pentru determinarea plafonului deductibil reprezentând echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro, pentru contribuabilii care calculează, declară și plătesc impozitul pe profit trimestrial;
- exemplificarea modului de determinare a nivelului deductibil al costurilor excedentare ale îndatorării, în cadrul noilor reguli privind limitarea deductibilității dobânzii și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic;
Impozitul micro
- eliminarea prevederilor referitoare la veniturile din consultanță și management pentru încadrarea în sistemul de impunere pe veniturile micro, din moment ce această condiție a dispărut din Codul fiscal;
- reformularea prevederilor referitoare la încadrarea în sistemul de impunere pe veniturile micro începând cu 1 ianuarie 2018, având în vedere majorarea nivelului veniturilor realizate;
- tot pentru că au dispărut din Cod, se vor abroga precizările legate de neaplicarea regimului micro de către persoanele juridice române care desfășoară activităţi în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, al jocurilor de noroc, activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale;
Impozitul pe venit
- înlocuirea cotei de impozit pentru anumite venituri, în situația în care cota de impozitare este de 10%/7% pentru stabilirea plăților anticipate efectuate în contul impozitului anual aferent veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală;
- actualizarea terminologică a normelor actuale privind deducerea contribuțiilor sociale pentru persoanele care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, ca urmare a schimbării modalității de calcul a contribuțiilor sociale;
- stabilirea regulilor de determinare a bazei de calcul a impozitului pe veniturile salariale realizate de persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul de cercetare-dezvoltare și inovare, în situația în care în cursul aceleiași luni se obți atât venituri supuse impozitării, cât și venituri scutite;
- clarificări privind includerea în veniturile din salarii și asimilate salariilor a veniturilor brute realizate în natură;
- majorarea termenului în care contribuabilul are obligația să anunțe autoritățile fiscale la 30 zile, în cazul încetării activității independente sau a întreruperii temporare a acesteia, în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizării sau altor cauze obiective, inclusiv cele de forţă majoră, dovedite cu documente justificative, la cererea contribuabililor.
Atenție! Proiectul de HG cu modificările la normele Codului fiscal nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acestea trebuie aprobate de Executiv și publicate în Monitorul Oficial.