Prin intermediul Ordinului Ministerului Mediului nr. 70/2018 s-a stabilit că „Declarația privind obligațiile la Fondul de mediu” se poate depune și online, nu doar pe suport hârtie. Totuși, pentru ca acest lucru să fie posibil, ministerul a lansat marți, în dezbatere publică, un proiect de ordin care conține regulile exacte pentru efectuarea online a raportării.
„Declarația privind obligațiile la Fondul pentru mediu poate fi depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Contribuabilii/plătitorii la Fondul pentru mediu pot utiliza metoda de depunere a declarațiilor (...) prin mijloace electronice de transmitere la distanță ca metodă alternativă de depunere a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu”, este lămurit în proiect.
Astfel, pentru depunerea online se va folosi serviciul „Depunere declarații online” de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Completarea și transmiterea declarațiilor se va face urmând instrucțiunile și formularele de pe site-ul AFM.
„Data depunerii declarației privind obligațiile la Fondul pentru mediu este data înregistrării acesteia pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, astfel cum a fost comunicată ontribuabilului/plătitorului prin mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declarației”, scrie în document.
De precizat că firmele vor trebui să depună declarația fie online, fie în format tipărit pentru aceeași obligație la Fondul pentru mediu și aceeași perioadă. Dacă se va transmite aceeași declarație pe ambele căi, autoritățile o vor lua în considerare numai pe prima depusă, corecțiile putând fi făcute numai prin declarații rectificative.
Declarațiile depuse online vor trebui semnate electronic de către companii prin folosirea unui certificat digital calificat. Conform regulilor propuse de Ministerul Mediului, firmele se vor putea identifica în serviciul „Depunere declarații online” astfel:
- cu certificatul calificat al companiei;
- cu certificatul calificat al reprezentantului legal al companiei;
- cu certificatul calificat al reprezentantului desemnat al companiei;
- cu certificatul calificat al împuternicitului companiei.
Persoanele fizice se vor putea identifica în serviciul online fie cu certificatul calificat propriu, fie cu certificatul calificat al împuternicitului.
Reprezentanții ministerului spun că transmiterea online a declarațiilor este o necesitate în condițiile în care la AFM ajung lunar în jur de 25.000 de formulare, iar entitatea are puțini salariați. Printre altele, principalele avantaje ar fi gestionarea mai rapidă și mai eficientă a declarațiilor și reducerea cheltuielilor firmelor cu transmiterea la AFM a documentelor în format tipărit.
Potrivit normelor în vigoare, depunerea declarației privind obligațiile la Fondul de mediu se face până în data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale, fie că ne raportăm la lună, trimestru, semestru ori an, în funcție de plătitor și tipul obligației pentru care se datorează obligația la fondul de mediu.
Termenele de plată sunt detaliate în acest articol, în timp ce de aici puteți afla ce obligaţii au firmele către Fondul de Mediu şi cum se pot pregăti pentru verificări. Nu în ultimul rând, amintim de obligația producătorilor și deținătorilor de deșeuri de a colecta selectiv cel puțin hârtia, sticla, metalul și plasticul, așa cum am explicat aici.