Autoritățile statului, cele îndreptățite să ceară recuperarea prejudiciilor de la abuzul în serviciu, nu se îngrămădesc nici să aducă în atenția justiției contractele păguboase din achizițiile publice, nici să ceară repararea prejudiciilor, relevă un raport recent al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Există o problemă în prevenirea acestor fapte și în pasivitatea autorităților păgubite, cu atât mai mare cu cât timpul nu joacă deloc în favoarea reparării prejudiciilor. În atare context, e nevoie să depășim, poate, discuția cu privire la existența unui prag și să ne uităm și la alte aspecte.
DNA a prezentat de curând un raport cu privire la faptele de abuz în serviciu din domeniul achizițiilor publice, unde, spune procurorul șef al Direcției, n-ar strica dacă s-ar face mai multă prevenire (nu doar sancționare), unde trebuie schimbate proceduri, controale și unde transparența e departe de a fi chiar și un deziderat.
Peste jumătate din activitatea Direcției o reprezintă investigarea faptelor de abuz în serviciu, mai exact, 53%, conform informațiilor oferite de aceștia. Cazurile încheiate, cu condamnări și, poate, mici recuperări de prejudicii, se repetă în buclă, în lipsa unor mecanisme de prevenție și cultivate de atitudinea pasivă a autorităților. Și timpul, așa cum voi puncta mai jos, e elementul cheie în toată discuția asta. Timpul, care, în drept, face ca lucrurile să se piardă sau să se câștige.
|
Abuzul în serviciu, conform Codului penal în vigoare: fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos (adică prin încălcarea unei legi/ordonanțe) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. |
În anul 2017, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR) care a amputat o porțiune din textul de la infracțiunea de abuz în serviciu, procurorii DNA au închis 275 de dosare (dintr-un total de 5937 de dosare instrumentate în 2017). În aceste 275 de dosare închise era vorba de prejudicii de 148 de milioane de euro, prejudicii din bani publici care ar trebui să se întoarcă la stat, acolo unde le este locul. Procurorii au respectat decizia CCR, dar responsabilitatea nu stă (numai) pe umerii lor pentru ca punga statului se se umple la loc.
Cine ar trebui să aibă grijă ca banii să se întoarcă la stat
Decizia CCR nr. 405/2016 privind abuzul în serviciu nu le mai permite procurorilor să investigheze faptele unde abuzul s-ar face prin încălcarea legislației secundare, adică a unei hotărâri de Guvern, hotărâri ale consiliului local, a unui regulament sau a unor ordine interne. Ci doar pe cele făcute cu încălcarea unei legi sau ordonanțe de Guvern, adică ceea ce numim legislația primară.
Bine, bine, faptele nu mai sunt penale, dar banii au plecat în buzunarul cui nu trebuia și asta rămâne o problemă. Când a dat decizia aceea, CCR a subliniat de mai multe ori ceva ce a subliniat și DNA în aceste zile: păgubiții statului, autoritățile și instituțiile publice, au pârghii legale ca să ceară recuperarea prejudiciilor. Nu sunt mijlocite de procese penale. Se regăsesc în legislația civilă însă.
Făptuitorul nu poate fi tradus în justiția penală, dar asta nu înseamnă că primește lauri pentru ce a făcut. Există pârghii legale pentru tragerea sa la răspundere: civilă, administrativă și disciplinară.
"Toate instituțiile statului trebuie să dea relevanță Deciziilor Curții Constituționale", nu doar DNA, spune procurorul șef al Direcției. CCR ne trimite să încercăm să apelăm la mecanismele nepenale pe care le avem deja ca să recuperăm prejudiciile. În teorie, mecanismele acestea sunt apte să îndeplinească acest scop.
DNA arată însă un aspect care trebuie să ne îngrijoreze despre recuperarea prejudiciilor de la faptele de abuz în serviciu: reprezentanții autorităților locale prejudiciate nu prea se îngrămădesc să se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului. Adică, în procesul penal, nu fac o solicitare ca să intre în latura civilă alăturată acelui proces pentru a-și recupera pierderile, profitând de procesul penal pentru asta (ca să o punem în cuvinte cât mai simple).
Autoritățile nu au mult timp să recupereze prejudiciile
Codul civil tratează răspunderea civilă delictuală: "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral".
Știți cât timp are la dispoziție cel care vrea să i se repare prejudiciul să ceară asta într-o instanță civilă? Trei ani, atât e termenul de prescripție în acest caz.
Ca să se ceară răspunderea administrativă a cuiva, Legea nr. 554/2004 stabilește: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Cererile pentru anularea actelor administrative trebuie să se facă în termen de șase luni (care curge diferit, de la caz la caz).
Apoi, ca să ceri răspunderea disciplinară a cuiva, în cadrul raporturilor de muncă, e tot un termen de șase luni pentru a începe cercetarea disciplinară.
Timpul, așa cum spuneam mai sus, e foarte important aici.
Cu sau fără prag la abuz, mai contează? Problema e alta
Când autoritățile statului nu fac nimic. Conducerea DNA se întreabă: "În câte din aceste dosare clasate de procurori în temeiul deciziei Curții Constituționale celelalte instituții au demarat proceduri pentru a stabili răspunderea disciplinară, administrativă sau civilă? În câte cazuri celelalte instituții au făcut demersuri pentru recuperarea acestor prejudicii? Ce se întâmplă cu cei 148 milioane Euro?"
DNA spune că instituțiile statului așteaptă și zece ani după încheierea unui contract păgubos ca să sesizeze organele statului. În 2017, din cele 51 de rechizitorii întocmite de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, doar în 9% din cazuri sesizarea a fost făcută de o instituție publică. Adică în cinci cazuri DNA a fost sesizată de instituții responsabile cu activitatea de verificare și control.
"În 2017 am fost sesizați pentru fapte de abuz în serviciu comise în anii 2008 (patru sesizări) adică la zece ani de la comiterea faptei, în 2009 (14 sesizări) la nouă ani de la comiterea faptei, în 2010 (12 sesizări) la opt ani de la comiterea faptei sau în 2011 (zece sesizări) la șapte ani de la comiterea faptei", mai spune conducerea DNA.
Ca să acționeze în instanța civilă, timpul se măsoară în unități mai mici de timp, din păcate. Răspunderea se antrenează mai greu, prejudiciile trebuie să fie recuperate mai repede, altfel, totul e pierdut.
Discuțiile privind abuzul în serviciu se concentrează în ultima bucată bună de timp doar pe ideea asta: a pune sau a nu pune un prag. Problema cea mai mare este însă în prevenirea faptelor și în pasivitatea autorităților de stat.
Notă: Întregul raport al DNA și comunicatul de presă aferent pot fi analizate aici.
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (1)