Obligaţia firmei de asigurare de a acorda despăgubiri sub forma înlocuirii maşinii avariate este reglementată prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, potrivit căreia asigurătorul RCA trebuie să repare prejudiciile „reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate”.
Prin urmare, în cazul în care un şofer nu îşi mai poate folosi maşina ca urmare a unui accident şi este nevoit să o repare, va putea închiria o altă maşină pe toată durata reparaţiilor, costul închirierii fiind suportat de firma de asigurare a şoferului vinovat.
De asemenea, şoferii trebuie să ştie cum se face dovada că nu îşi mai pot folosi maşinile, precum şi perioada maximă în care pot utiliza o maşină închiriată, aspecte reglementate de Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.
Potrivit acestui act normativ, prejudiciile reprezentând imposibilitatea de a folosi maşina avariată, inclusiv înlocuirea temporară a acesteia, sunt stabilite astfel:
- pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de închiriere a unei alte maşini de o clasă similară sau inferioară vehicului avariat (închirierea se va face numai de la firme autorizate) sau
- pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile privind transportul zilnic suportate de către şoferul care nu îşi mai poate folosi maşina.
Perioada maximă în care şoferul păgubit poate folosi o maşină închiriată este:
- perioada în care maşina avariată nu poate fi utilizată (inclusiv în situaţia în care asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare) şi care se calculează de la momentul efectuării constatării avariilor şi introducerii vehiculului în reparaţie;
- perioada cuprinsă între data constatării avariilor şi data înaintării ofertei de despăgubire, dacă există daună totală economică.
În situaţia în care constatarea avariilor nu se efectuează din vina firmei de asigurare, şoferul prejudiciat poate solicita plata despăgubirii pentru lipsa de folosinţă a maşinii din momentul depăşirii termenului de constatare şi până la data efectuării acesteia.
În cazul reparaţiei vehiculului avariat, perioada maximă în care şoferul poate folosi o maşină închiriată pe cheltuiala firmei de asigurare reprezintă timpul normal de reparaţie transformat în zile de lucru prin împărţirea la patru a timpului normat de reparaţie, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA.
Comentarii articol (5)