Telemunca va presupune o nouă modalitate de organizare a muncii: în loc să vină la birou, telesalariatul va lucra din altă parte, folosindu-se de tehnologie - de acasă, de exemplu, potrivit Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, în vigoare de joi.
Ca să vorbim de telemuncă așa cum prevede acest proiect legislativ, trebuie să nu scăpăm din vedere că aceasta va presupune ca între salariat și angajator să existe un contract de muncă special adaptat pentru telemuncă, adică conținând anumite clauze specifice. Dacă se va modifica un contract de muncă deja existent, făcându-se un act adițional, aceste clauze vor trebui cuprinse obligatoriu în act, scrie în lege.
Mai exact, iată care sunt elementele obligatorii dintr-un contract de telemuncă:
- precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
- perioada și/sau zilele în care salariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;
- locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, convenite de părţi;
- programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului;
- modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;
- responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă a materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;
- obligaţia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
-
măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie
izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat; - condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.
Desigur, așa cum se punctează și în lege, în contractele de muncă sau în regulamentele interne se vor putea stabili și alte condiții specifice privind telemunca, în conformitate cu Codul muncii și cu Legea dialogului social nr. 62/2011.
Totuși, regulile de încheiere și de modificare a contractului de muncă sunt cele prevăzute în Codul muncii și în vigoare la momentul întocmirii actului respectiv.
Legea telemuncii prevede, în fine, și niște amenzi pentru angajatorii care uită de unele dintre clauzele de mai sus. Mai exact, angajatorul va putea fi amendat cu 10.000 de lei pentru fiecare persoană (telesalariat) pentru care nu prevede în contractul de telemuncă/actul adițional faptul că se prestează activitatea de telemuncă.
Apoi, va putea primi o amendă de 5.000 de lei pentru încheierea contractului de muncă fără stipularea ultimelor nouă clauze enumerate mai sus (adică toate, mai puțin prima).
Comentarii articol (1)