O afacere localizată într-un spațiu fizic va plăti chirie, utilități și salarii lună de lună, și va cumpăra mărfuri, constituindu-și, astfel, un stoc important pe care îl va vinde pe parcursul a mai multor săptămâni sau chiar luni. Apoi, va investi în reclamă și publicitate sume importante de bani, încercând să îi determine pe clienți să vină în magazin și să vadă, testeze și în cele din urmă să achiziționeze produsele dorite.
Prin urmare, o afacere clasică necesită o investiție serioasă, un număr mare de personal și foarte mult timp până la recuperarea completă a investiției făcute.
Spre deosebire de aceasta, un magazin online are oportunitatea de a-și optimiza foarte mult cheltuielile operaționale, putând să reducă foarte mult unele costuri, în timp ce în cazul altora societatea poate lua decizia de a le elimina complet.
Una dintre cele mai mari provocări ale unui magazin online este exact expunerea afacerii în fața unui număr cât mai mare de clienți. În timp ce un magazin fizic își atrage clienții în locație pentru a le expune produsele comercializate, un magazin online se va preocupa ca pe site să intre un număr foarte mare de potențiali clienți. Dintre aceștia, unii vor ajunge să comande efectiv produsele listate pe site, devenind clienți. Totuși, este necesar un efort constant pentru păstrarea unui număr mare de potențiali clienți pe site pentru perioade lungi de timp, astfel încât afacerea să se poată susține și să obțină profit.
Vânzarea prin intermediul unor platforme de tip marketplace
O soluție ce poate fi luată în calcul de către cei care nu au suficiente cunoștințe în marketingul afacerilor online sau care vor doar să își simplifice foarte mult fluxul de activități, ar consta în înscrierea afacerii pe o platformă on-line care poate atrage deja un număr foarte mare de potențiali clienți. În acest caz nu mai este necesară o cheltuială lunară pentru reclamă și publicitate, însă societatea va trebui să cedeze platformei un anumit comision din fiecare vânzare efectuată în acest fel.
Înscrierea unui partener în cadrul unei platforme de tip marketplace se poate realiza într-un interval de doar câteva zile sau săptămâni, în funcție de procedurile aplicate de fiecare dintre acestea și de cerințele de documentare a produselor impuse de marketplace.
În ceea ce privește impactul efectiv asupra afacerii, înscrierea într-o astfel de platformă poate genera o creștere cu 20%-30% a vânzărilor efectuate în doar câteva luni.
În acest caz, câștigul firmei vânzătoare este direct proporțional cu numărul vânzărilor efectiv realizate, iar din moment ce clienții sunt aduși de către platforma de marketplace, întregul proces ar presupune doar optimizarea activităților de aprovizionare cu mărfuri și livrarea lor către clienți.
Nu toate afacerile se pot înscrie cu succes în cadrul unei astfel de platforme, astfel că anumite domenii de activitate au din start șanse mai mari de reușită, iar printre acestea se numără produsele cosmetice, produsele de IT, produsele textile și de încălțăminte, electrocasnicele, etc.
Afacere online bazată pe sistemul dropshipping
Dropshipping-ul reprezintă o metodă de planificare a activității desfășurate, prin care un magazin online nu dispune de un stoc fizic al produselor pe care le comercializează. Atunci când primește o comandă online, magazinul va transmite cererea furnizorului său, iar acesta lucrează produsele direct la adresa indicată de către clientul final.
Acest sistem de afaceri are mai multe avantaje și este recomandat antreprenorilor care ori nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a-și constitui un stoc fizic de mărfuri, fie nu vor să își asume riscuri în ceea ce privește realizarea vânzărilor estimate. Iată câteva avantaje pe care acest sistem le oferă:
- nu investești în stocuri fizice, dar nici în procese complexe de afaceri, astfel că investiția inițială este minimă;
- este o metodă simplă și eficientă pentru un start-up (afacere debutantă);
- nu îți asumi riscul de a nu realiza vânzările estimate;
- poți testa cu costuri minime o idee de afaceri, iar dacă numărul comenzilor este suficient de mare, poți lua decizia de a investi timp și resurse suplimentare în dezvoltarea ei;
- poți testa, de asemenea, noi piețe de desfacere (zone geografice, segmente de vâstă, etc) pentru produsele comercializate de tine;
- îți poți optimiza fluxul de numerar, limitând plățile către parteneri până în momentul în care ai încasat efectiv banii de la clienți;
- îți poți optimiza activitățile desfășurate, limitând numărul de angajați la doar ceea ce este efectiv necesar;
- locația afacerii nu va fi o problemă, iar dacă nu ai nevoie de angajați îți poți supraveghea afacerea de oriunde, având doar un laptop și o conexiune la internet.
Iată cum decurge acest proces:
- indentifici unul sau mai mulți furnizori pentru produsele pe care vei dori să le comercializezi;
- listezi produsele pe care le comercializezi pe site-ul propriu sau în cadrul platformei de tip marketplace;
- investești în reclamă pentru produsele tale (în cazul unui magazin online propriu) sau cedezi un procent din vânzarea pe care platforma marketplace o va realiza;
- centralizezi comenzile primite de la clienții potențiali;
- transmiți comenzile furnizorilor tăi și plătești prețul negociat;
- furnizorii vor livra în numele tău produsele direct la adresa indicată de clienți;
Externalizarea operațiunilor
Pe măsură ce afacerea va crește, vei avea nevoie de un spațiu în care să îți desfășori activitatea. Prin urmare, vei crea locuri de muncă, îți vei împărți activitatea pe departamente de vânzare, relații cu clienții, fianciar, etc, astfel că și cheltuielile operaționale vor crește.
Totuși, multe dintre acestea pot fi externalizate către patforme care acceptă să asigure următoarele servicii:
- recepția și depozitarea mărfurilor în propriile depozite;
- preluarea comenzilor;
- facturarea produselor;
- crearea coletului și livrarea acestuia către clienți;
- gestionarea retururilor;
- actualizarea stocurilor disponibile.
Iată câteva avantaje ale acestui sistem:
- se vor reduce cheltuielile operationale;
- resursele financiare și timpul vor fi orientate către alte lucruri importante, precum marketing și strategii;
- societatea va utiliza servicii integrate complexe pentru gestiunea stocurilor, la care nu ar fi avut acces fără o investiție consistentă.
Platfomele de tip marketplace asigură expunerea produselor către o audiență uriașă. Din momentul în care clientul finalizează comanda, platforma transmite cererea către comerciant, acesta fiind nevoit să se ocupe de livrarea produselor.
În acest timp, un sistem de tip dropshipping transferă asupra furnizorului operațiunile de livrare a produselor, însă acest sistem permite un acces destul de limitat la informații privind calitatea produselor sau situația stocurilor dintr-un anumit moment. Prin urmare, orice întârziere sau neconformitate va fi decontată de către comerciant, nu de către furnizorul care a creat această situație neplăcută.
Notă: Acest articol face parte dintr-o campanie informativă derulată de avocatnet.ro pentru sprijinirea antreprenorilor care intenționează să lanseze sau să conducă o afacere. Toate materialele din serie pot fi citite aici.
Comentarii articol (0)