Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 296 din 2 aprilie 2018.
- Legea oferă salariaților posibilitatea de a munci de acasă sau din alt loc în afară de sediul angajatorului lor.
- Detalii, aici, aici și aici.
- Intrare în vigoare: 5 aprilie 2018.
Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3329/2018 privind stabilirea cuantumului burselor pentru studenții doctoranzi înmatriculați la studii universitare de doctorat finanțate de la bugetul de stat cu bursă, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2018.
- Potrivit documentului, bursele vor fi distribuite astfel: 1.550 lei pentru studenții doctoranzi din anii I și II de studii; 1.800 lei pentru studenții doctoranzi din anii III și cei înmatriculați în anul IV de studii doar pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie și medicină veterinară.
- Intrare în vigoare: 3 aprilie 2018.
Legea nr. 82/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 299 din 3 aprilie 2018.
- Actul normativ introduce noi prevederi referitoare la învățământul profesional și tehnic.
- Intrare în vigoare: 6 aprilie 2018.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1704/2018 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont și a obligațiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii aprilie 2018 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 300 din 3 aprilie 2018.
- Printre altele, documentul prevede că valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 5.000 lei, iar metoda de vânzare este licitația.
- Intrare în vigoare: 3 aprilie 2018.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1731/2018 privind completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice și pentru stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii martie 2018 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 300 din 3 aprilie 2018.
- Actul normativ cuprinde lista eșalonării pe zile a plății salariilor ordonatorilor principali de credite și instituțiilor publice subordonate.
- Intrare în vigoare: 3 aprilie 2018.
Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2018 pentru modificarea și completarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție și de sistem al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 162/2015 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 302 din 4 aprilie 2018.
- Documentul aduce modificări formulelor de calcul pentru indicatorul specific de performanță.
- Intrare în vigoare: 4 aprilie 2018.
Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr. 557/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute pentru funcții de execuție specifice în Ministerul Afacerilor Externe a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 303 din 4 aprilie 2018.
- Actul normativ reglementează modalitatea de organizare și desfășurare a concursului, precum și condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unei funcții de execuție în cadrul MAE.
- Intrare în vigoare: 4 aprilie 2018.
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 295/2018 pentru completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcții de conducere a grefierilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/2007 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 304 din 4 aprilie 2018.
- Potrivit documentului, candidații respinși pot formula contestații în termen de 48 de ore de la data afișării, la sediul instanței sau parchetului care organizează concursul, a listei candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare.
- Intrare în vigoare: 4 aprilie 2018.
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 317/2018 pentru modificarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 304 din 4 aprilie 2018.
- Documentul stabilește că, în cazul imposibilității de constituire a comisiei de evaluare la o instanță sau la un parchet din cauza numărului insuficient de magistrați, evaluarea se face de o comisie constituită din președintele instanței sau, după caz, conducătorul parchetului din care face parte persoana evaluată și din doi judecători de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, din doi procurori de la parchetul ierarhic superior.
- Intrare în vigoare: 4 aprilie 2018.