Certificarea declarațiilor fiscale, înainte de a le depune la Fisc, e o procedură ce se poate face numai la un consultant fiscal care e membru activ înscris în registrul consultanților. Certificarea la un consultant care nu are această calitate nu are, potrivit Codului de procedură fiscală, nicio valoare.
Contribuabilul care depune declarația certificată la un alt fel de consultant e tras de mânecă apoi de Fisc cu privire la acest lucru, dar asta nu scade cumva din valoarea declarației fiscale depuse, adică nu trebuie depusă din nou, din moment ce certificarea e o chestiune pe care contribuabilul o face doar dacă vrea -- e opțională.
"Contribuabilul/Plătitorul poate opta pentru certificarea declarației fiscale, inclusiv a declarației fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal central, de către un consultant fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală și care este înscris ca membru activ în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală", e scris în Codul de procedură fiscală.
Într-un material recent arătam, cu ajutorul Manuelei Franciuc, consultant fiscal, care ar fi avantajele certificării fiscale a declarației fiscale unice, de exemplu.
Astăzi însă, tot cu ajutorul specialistului, vă prezentăm cum se face certificarea unei declarații fiscale (oricărei declarații).
"Contribuabilul va pregăti declarația fiscală pentru certificare și va fi răspunzator potrivit legii, după caz, pentru calitatea, realitatea și veridicitatea documentelor ce au stat la baza întocmirii acesteia. Pentru certificarea declarațiilor, contribuabilul va da o declarație pe propria răspundere prin care își asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor și
înregistrărilor", spune Manuela Franciuc.
În continuare, abonații premium avocatnet.ro pot afla mai multe despre documentul care însoțește declarația fiscală la depunerea la organul fiscal.
Nota de certificare se depune cu declarația la Fisc
Specialistul ne spune că, mai întâi, se întocmește un dosar al contribuabilului, care cuprinde: informații generale (datele de identificare, domiciliul fiscal, domeniul de activitate), informații aferente perioadei supuse certificării privind documentele justificative ce stau la baza tranzacțiilor supuse verificării, modul de înregistrare a veniturilor și cheltuielilor, de exemplu, modul de calcul al impozitului, al contribuțiilor aferente, dacă e cazul ș.a. De pildă, la persoanele fizice care depun declarația fiscală unică, se verifică eventuala depășire a plafonului minim de la care e obligatorie plata contribuțiilor.
"Consultantul fiscal va certifica declarația în urma verificării modului de întocmire a declarației în baza documentelor puse la dispoziție de contribuabil și va stabili dacă a fost corect calculat cuantumul și natura creanței fiscale declarate", precizează Manuela Franciuc.
Apoi, consultantul întocmește o notă de certificare a declarației fiscale (iată aici cum arată aceasta). Nota de certificare e cea care însoțește declarația fiscală care se certifică, la organul fiscal.
Nota de certificare cuprinde, potrivit consultantului fiscal:
-
cuantumul și natura creanței fiscale declarate, în cazul declarațiilor care se referă la:
- taxele și contribuțiile datorate, dacă obligația calculării lor revine plătitorului;
- impozitele colectate prin stopaj la sursă, dacă plătitorul are obligația de a calcula, reține și vărsa impozite și taxe;
- cuantumul bazei de impozitare și natura creanței fiscale la care se referă aceasta, în cazul declarațiilor privind bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare;
- natura creanței fiscale la care se referă precum și informațiile care se certifică, în cazul declarațiilor privind orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile.
"La solicitarea organelor fiscale sau judiciare, consultantul fiscal va prezenta date din dosarul contribuabilului, dosarul de lucru, precum și din raportul de certificare, în vederea clarificării și/sau stabilirii situației fiscale a contribuabilului", precizează Manuela Franciuc.
Comentarii articol (0)