Regulile pentru întocmirea și depunerea situațiilor financiare și a raportărilor contabile pentru anul fiscal 2017 sunt incluse în Ordinul MFP nr. 470/2018, care stabilește că societățile comerciale se numără printre entitățile obligate prin lege să întocmească situații financiare anuale și să le depună la unitățile teritoriale ale MFP, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (31 decembrie 2017 în cazul nostru).
Astfel, data de 30 mai 2018 devine termenul-limită pentru depunerea bilanțurilor, iar documentele trebuie să cuprindă, obligatoriu, două semnături: una a persoanei abilitate potrivit legii, și una a administratorului sau persoanei care gestionează entitatea.
Potrivit prevederilor din Legea contabilității nr. 82/1991, situaţiile financiare anuale şi raportările contabile se semnează, în partea dreaptă, de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie.
Totodată, bilanțurile pot fi întocmite şi semnate de persoane fizice (experți contabili) sau firme de contabilitate, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Cea de-a doua semnătură care nu poate lipsi de pe orice raportare financiară anuală este semnătura administratorului sau a persoanei care are obligația gestionării entității. Mai precis, aceasta trebuie să semneze în partea stângă, așa cum reiese din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin intermediul Ordinului MFP nr. 1.802/2014.
Practic, prin semnătura sa, administratorul sau persoana ce gestionează activitatea entității își asumă răspunderea legală pentru întocmirea corectă a situațiilor financiare anuale.
De altfel, nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea și semnarea situaţiilor financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor contabile este considerată contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei, potrivit articolului 42 din Legea contabilității.
Spre deosebire de companiile private, organizațiile neguvernamentale și celelalte entități fără scop patrimonial trebuie să depună bilanțurile pentru 2017 până cel târziu pe 2 mai 2018, în condițiile în care data de 30 aprilie 2018, termenul obișnuit de raportate, a fost declarată recent zi liberă pentru bugetari.
Comentarii articol (0)