30 mai 2018 este termenul-limită până la care societățile comerciale trebuie să depună situațiile financiare și raportările contabile pentru anul 2017, la unităţile teritoriale ale MFP.
Potrivit legislației în vigoare, bilanțurile pentru anul trecut, însoţite de documentele prevăzute de actele normative aplicabile, pot fi transmise fie în format hârtie şi în format electronic, fie numai în formă electronică.
Mai exact, situațiile anuale la 31 decembrie 2017 se pot depune, până la finalul lunii viitoare, în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale MFP sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
„În vederea depunerii situațiilor financiare anuale în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, având atașată o semnătură electronică extinsă, societățile (...) folosesc programul de asistență pus la dispoziție gratuit de către Ministerul Finanțelor Publice pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se generează un fișier de tip PDF, având atașat un fișier xml, care conține datele de identificare a societății, precum și un fișier cu extensia zip. Fișierul cu extensia zip va conține situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege așa cum acestea sunt întocmite de societăți și scanate, alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul zip”, scrie în Ordinul MFP nr. 470/2018, actul normativ care aprobă regulile pentru depunerea situațiilor financiare în acest an.
În altă ordine de idei, entitățile care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic sunt obligate să înştiinţeze în scris unitatea teritorială a MFP despre exerciţiul financiar ales, notificarea fiind transmisă în format electronic.
Astfel, există varianta depunerii înștiințării exclusiv online, având ataşată o semnătură electronică extinsă, sau varianta depunerii numai în format hârtie şi în format electronic, pentru care firmele folosesc programul de asistență pus la dispoziție gratuit de către MFP pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit Ordinului MFP nr. 470/2018, înstiințarea va cuprinde toate datele pentru identificarea entității, astfel:
- denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);
- adresa și numărul de telefon;
- numărul de înregistrare la registrul comerțului;
- codul unic de înregistrare;
- capitalul social.
Situațiile financiare anuale pentru 2017 trebuie depuse, ca regulă, până pe 30 mai 2018, unele entități având posibilitatea de a întocmi o variantă prescurtată a acestora.